„Este dificil să ne imaginăm că un nou Guvern egiptean va continua pe calea relaţiilor apropiate cu Washingtonul” (Wall Street Journal). „Julian Assange promite un potop de documente secrete” (Le Monde). „Cum ne spionează chinezii?” (Le Parisien/Aujourd’hui en France). „Brazilia după Lula. Dalma Rouseff şi căutarea echilibrului” (Osservatore Romano).

Presa străină scrie pe larg despre situaţia din Egipt, unde armata începe să se distanţeze de preşedintele Hosni Mubarak.

Liberation scrie că „în timp ce egiptenii sunt chemaţi la greva generală, armata a considerat legitime revendicările populaţiei, slăbind autoritatea lui Mubarak”.

„Armata se distanţează de Mubarak”, scrie şi Le Figaro care notează că „scenele de fraternizare se multiplică, militarii egipteni consideră legitime aspiraţiile poporului” iar Ouest-France, cel mai citit cotidian regional francez, notează că „în Egipt armata are cheile viitorului”.

Trecem Atlanticul deoarece şi presa americană este foarte interesată de situaţia din Egipt, o ţară care primeşte masive subvenţii americane: „Schimbările democratice din Egipt sunt importante dar, în termeni de realpolitik, este dificil să ne imaginăm că un nou Guvern egiptean va continua pe calea relaţiilor apropiate cu Washingtonul”, constată în Wall Street Journal, editorialistul David Schenker, fost expert al Pentagonului pentru zona Orientului Apropiat.

„George W. Bush avea dreptate când se întreba, în noiembrie 2003, dacă arabii nu sunt oare condamnaţi de istorie sau de propria lor cultură să trăiască în despotism”, scrie în Washington Post, Elliott Abrams, fost consilier pentru securitate naţională al lui George Bush. „Se întâmplă, uneori, ca o primă consultare electorală, cu adevărat liberă, să ducă la zdrobirea forţelor moderate slab pregătite de către extremişti, aşa cum s-a întâmplat în Palestina în 2007. Dar ceea ce