Rapid a învins-o cu 3-1 pe Dnepr Dnepropetrovsk în cantonamentuldin Spania, iar ProSport a scris săptămâna trecută că Juande Ramos, antrenorul ucrainenilor, a rămas impresionat de Ovidiu Herea,omul care i-a marcat două din cele trei goluri. Confirmarea vinedin partea fostului internaţional român Gică Craioveanu, care aaflat întâmplător de la spaniol despre interesul pentru golgheterulRapidului.
"Am vorbit la telefon cu Juande Ramos pentru că m-a rugatAdrian Mititelu să văd cât de real este interesul lui Dnepr pentruValerică Găman. Am aflat că Ramos e interesat de mai mulţifotbalişti români, dar mi-a spus că primul pe lista sa esterapidistul Herea", afirmă Craioveanu, care creştesperanţele giuleştenilor că pot face rost de bani în această iarnă.Rapid are şi noroc, pentru că, deşi transferurile în campionateledin Occident s-au încheiat noaptea trecută, în Est se mai poatenegocia până pe 24 februarie.
"Româniisunt ieftini, adaptabili şi valoroşi!"
Fostul golgheter al Universităţii Craiova spune că omul care i-aantrenat în carieră pe Raul, Garreth Bale şi Kanoute are oafinitate pentru români, pe care îi consideră ideali pentru oechipă ca Dnepr. "Românii au valoare, sunt adaptabili laclimă, nu costă mult şi pot deveni în scurt timp oameni debază", a fost motivaţia prezentată de Ramos lui Craioveanucând acesta l-a întrebat despre conaţionalii săi. Din păcate, laDnepr, lucrurile nu depind numai de Juande Ramos. Clubul are undirector sportiv, Andriy Stetsenko, cu un cuvânt greu de spusatunci când vine vorba de transferuri.
Ramos l-a urmărit de mai multe ori pe Herea şi mi-a spuscă îl place mult. Sunt şanse foarte mari ca Herea să ajungă laDnepr
Gică Craioveanu, fost internaţional
16 milioane deeuro a plătit Dnepr pentru cele trei transferuriefectuate în "era Juande Ramos": un milion pe Matheus de la Braga,cinci milioane pe