Piaţa Tahrir din Cairo este un peisaj pe care bucureştenii l-au cunoscut acum 20 de ani. Scenariştii nu se încurcă în detalii.

După ce s-au întregistrat circa 300 de morţi şi peste o mie de răniţi (“Vom muri şi vom fi liberi!”), armata a anunţat că nu va mai interveni împotriva protestatarilor (“Armata e cu noi!”). Ca la Bucureşti, în Piaţa Universităţii, în corturi, mii de oameni au început să doarmă în Piaţa Tahrir. Apoi au apărut şi contramanifestaţiile, copiate la indigo după cele organizate la începutul lui 1990 de Cazimir Ionescu (“Veniţi să apăraţi Frontu’!”). Doar “mineriadele” lipsesc. Deocamdată. Dar poliţişti în civil acţionează deja în mulţime.

În Piaţa Tahrir, protestatarii au ridicat un imens ecran să urmărească Al-Jazeera. Discursul de marţi seara al lui Mubarak este transmis în direct. În momentul în care anunţă că rămâne la putere până în septembrie, mulţimea explodează. Ecranul este bombardat cu sticle şi strigă “Irhal”, “Irhal” (Pleacă, pleacă!). Ca la un semn, manifestanţii îşi scot, nu cheile, ci pantofii (un gest de insultă în lumea arabă) îi agită spre ecran.

“Dacă el (Mubarak – n.r.) rămâne până în septembrie, nici noi nu plecăm de aici până atunci”, ameninţă Amr Gharbeia, unul dintre liderii protestatarilor, citat de The Guardian.

“Nu a zis nimic de oamenii care au murit sub gloanţele şi bombele forţelor sale de ordine. Asta ne provoacă şi mai mult. Vrea să pârjolească toată ţara. Se joacă cu focul”.

“Asta (discursul – n.r.) nu a făcut decât să ne înfurie şi mai tare. (Mubarak – n.r.) trebuie să plece chiar acum. Avionul lui e pregătit”, declară Ahmed Defouki, un farmacist de 30 de ani.

Iar Mohamed Warsi, un chirurg de 63 de ani, punctează, comentând asigurările armatei de a nu mai ataca protestatarii: “Conducerea armatei i-a transmis (lui Mubarak – n.r) un mesaj ascuns. (…) Te-am iubit cu 30 de ani î