Dâmboviţeanul a fost prieten bun cu marele politician român. Mai are pregătite câteva plachete de poezie, care nu au văzut lumina tiparului din lipsă de bani.
A îngemănat istoria cu literatura, fascinat fiind de trecutul neamului nostru şi având sufletul înrobit de frumuseţea poeziei şi prozei româneşti. „Mă trezeam dimineaţa cu ochii pe Turnul Chindiei sau pe Mănăstirea Dealu. Copilăria mi-am petrecut-o între cele două simboluri ale Târgoviştei”, spune Petre Drăguţoiu.
Primele versuri le-a pus pe hârtie când era elev în clasa a VII-a. De atunci, tot scrie. A avut şansa să urmeze liceul la „Ienăchiţă Văcărescu”, o şcoală unde, recunoaşte Petre Drăguţoiu, erau profesori buni, oameni cu cultură vastă, adevăraţi formatori de conştiinţe.
În Facultate, la Craiova, a publicat pentru prima dată într-o revistă. Era vorba despre un articol legat de istoria judeţului Dolj. „Apoi, am apărut cu multe poezii în «Flacăra», «Tribuna» şi «Luceafărul». Am acasă pregătite două plachete de versuri. Prefaţele le semnează Mircea Horia Simionescu şi Ştefan Ion Ghilimescu, doi oameni de litere importanţi ai momentului. Din păcate, trebuie să mai aştept, fiindcă nu am suficienţi bani pentru a le trimite în tipografie. Mă bucur însă că am reuşit să public un volum de eseuri despre Nichita Stănescu, care a fost şi foarte bine primit de critică”, mărturiseşte Petre Drăguţoiu.
16 ani a fost conservator-restaurator la muzeu
După terminarea facultăţii, a lucrat în învăţământ. A primit repartiţie tocmai în judeţul Botoşani. Nu regretă nicio clipă această experienţă. A fost o perioadă când a putut cunoaşte nordul Moldovei, meleagurile dragi lui Eminescu şi Creangă.
„În cei doi ani cât am stat la Manoleasa, am reuşit să scriu monografia acestei localităţi pitoreşti”, spune Drăguţoiu. Dorind să ajungă mai aproape de casă, a susţinut un concurs pentru ocu
