Nu! Nu trebuie să fii Champollion. Nu trebuie să fii vreun învăţat care a aprofundat studii clasice şi nici nu trebuie să fii iscusit în descifrarea hieroglifelor pentru a înţelege lecţia (de) egipteană. Pentru cine a uitat alte cazuri istorice în care s-a ajuns la explozie socială, lecţia egipteană vine la timp. În esenţă, aceasta ne spune că, oricât de mult ar putea fi îndurată sărăcia - în combinaţie devastatoare cu nedreptatea - până la urmă resortul împins la maximum al nemulţumirilor populare îşi găseşte eliberarea... în stradă.
Nu! Nu ne vom exalta asupra faptului că naţiunea egipteană şi-ar găsi libertatea după zeci de ani de dictatură. Evenimentele încă sunt în curs, turnura proceselor istorice necunoscută, perspectiva îngustă, deznodământul neştiut. Ca şi profitorii. Există deja voci care spun că ieşirea în stradă a egiptenilor ar putea fi o altă "revoluţie colorată" de genul celor sponsorizate de Soros în ţările din fostul spaţiu sovietic, iar la capătul acesteia ţara să rămână sub aceeaşi stăpânire. De altfel, este greu de presupus că americanii, principalii sprijinitori ai dictaturii lui Mubarak, vor permite Egiptului să evadeze din sfera lor de influenţă. Importanţa canalului Suez, accesul multinaţionalelor occidentale la resursele bogate ale ţării şi perspectiva unei încercuiri a Israelului ne spun deopotrivă că americanii nu vor ceda uşor. Prezenţa - de la un punct - în fruntea protestatarilor a lui Mohamed El Baradei, laureat al premiului Nobel pentru Pace, om despre care egiptenii spun că şi-a petrecut mai mult timp în capitalele occidentale decât printre ei, ne avertizează că nu trebuie să ne grăbim cu concluziile.
Nu! Nu vom spune însă că toată revolta din Egipt este o mişcare de culise şi rolul maselor este marginal. Lecţia egipteană ne indică faptul că nemulţumirea acumulată în timp, cu răbdare, cu linişte, cu umilinţă, cu resemna
