* autoturismul a fost oprit în trafic de poliţiştii de frontieră * şoferul a declarat că a cumpărat maşina de la un brăilean, fără să ştie că fusese furată
Poliţiştii de frontieră brăileni au depistat în trafic, la începutul acestei săptămâni, un autoturism marca Ford Focus, care figura în bazele de date operative ca fiind furat din Spania, din data de 8 ianuarie a.c. Maşina era condusă de brăileanul Marian N., 33 de ani. Acesta a declarat că este cumpărător de bună credinţă şi că a achiziţionat autoturismul de la brăileanul Mustafa A., 37 de ani. "În cauză, poliţiştii de frontieră brăileni au întocmit lucrare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz de încredere şi înşelăciune, prevăzute de art. 213, respectiv art. 215 din Codul Penal. La finalizarea cercetărilor, urmează a fi luate măsurile legale ce se impun. Totodată, autoturismul, cu o valoare de catalog de aproximativ 5.700 euro, a fost indisponibilizat la sediul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Brăila, până la finalizarea cercetărilor", se arată într-un comunicat de presă semnat de subinspector Mirela Bulgaru, purtător de cuvânt al IJPF Brăila. * autoturismul a fost oprit în trafic de poliţiştii de frontieră * şoferul a declarat că a cumpărat maşina de la un brăilean, fără să ştie că fusese furată
Poliţiştii de frontieră brăileni au depistat în trafic, la începutul acestei săptămâni, un autoturism marca Ford Focus, care figura în bazele de date operative ca fiind furat din Spania, din data de 8 ianuarie a.c. Maşina era condusă de brăileanul Marian N., 33 de ani. Acesta a declarat că este cumpărător de bună credinţă şi că a achiziţionat autoturismul de la brăileanul Mustafa A., 37 de ani. "În cauză, poliţiştii de frontieră brăileni au întocmit lucrare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz de încredere şi înşelăciune, prevăzute de art. 213, re