Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputaţii puterii vor avea majoritate în toate comisiile parlamentare

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 2 februarie 2011 ·

După ce în sesiunea parlamentară trecută, opoziţia deţinea controlul în multe dintre comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor, din această lună PDL, UDMR şi UNPR vor fi majoritari în aceste foruri.

"Este normal ca noi să avem majoritate, dacă vă uitaţi la distribuţia deputaţilor pe partide. De la noi nu a plecat niciun parlamentar, de la alţii au plecat", a spus Mircea Toader, liderul deputaţilor PDL.

La negocierile dintre reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare de astăzi s-a stabilit revenirea la un număr maxim de 25 de deputaţi într-o comisie. Cu această propunere a opoziţiei au fost de acord inclusiv parlamentarii puterii, după ce anul trecut în noiembrie chiar ei au fost cei care au modificat Regulamentul Camerei, astfel încât Comisia de Muncă şi cea de Buget să aibă un număr de peste 30 de membri. În acest fel, partidele care susţin guvernul şi-au asigurat majoritatea şi trecerea fără probleme de cele două comisii a legii pensiilor, respectiv bugetul de stat.

"Am stabilit numărul de membri în comisii. Acesta este principiul, astfel încât fiecare forţă politică în Parlament să fie reprezentată în conformitate cu algoritmul politic. În sesiunea trecută, a fost mărit foarte mult numărul la anumite comisii, respectiv la Comisia de muncă şi la Comisia de buget pentru ca puterea să aibă o poziţie atunci când s-au discutat legea pensiilor şi bugetul de stat pe anul acesta. Sper că, de această dată, negocierile, care se poartă între liderii de grup, vor fi şi validate în plen şi nu se va băga pumnul în gură opoziţiei pe subiectul acesta", a declarat Mircea Duşa, liderul social-democraţilor din Camera Deputaţilor.

Negocierile de astăzi s-au blocat la distribuirea preşedinţiilor de comisii. Puterea îşi revendică de pildă conducerea Comisiei de Muncă, deţinută acum de liberalul Victor Paul Dobre, în perspectiva modificărilor în Codul Mun

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump Jr. găseşte o modalitate de a da vina pe Ucraina pentru răspândirea incendiilor din Los Angeles

News.ro acum 2 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a reuşit cumva să târască Ucraina în lupta furibundă a lumii MAGA împotriva democraţilor din California pe tema răspunsului la incendiile de vegetaţie care fac ra

Poziția oficială Holcim România privind decizia Consiliului Concurenței

Ziua Constanta acum 32 minute
Ca urmare a finalizării investigației privind piața cimentului, astăzi, Consiliul Concurenței a anunțat decizia de sancționare a producătorilor de ciment cu amenzi raportate la cifra de afaceri a societăților, știre care a fost preluată în mass-medi

Un cetăţean elveţian acuzat de spionaj s-a sinucis în închisoare în Iran

News.ro acum 56 minute
Justiţia iraniană a anunţat joi că un cetăţean elveţian acuzat de spionaj s-a sinucis în închisoarea din Semnan, un oraş din estul Iranului, relatează AFP. „În această dimineaţă, un cetăţean elveţian s-a sinucis în închisoarea Semnan”, a declarat Mi

Alertă Meteo! Mai multe județe din țară, sub Cod Galben de viscol și ninsori! Recomandările pompierilor

Ziua Constanta acum 46 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică de COD GALBEN, ce vizează intensificări ale vântului și viscol. Potrivit IGSU, mâine 10 ianuarie, în intervalul orar 06:00 - 14:00, local și temporar vântul va prezenta inten

UPDATE - Elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg, într-o şcoală din Târgu Jiu/ Victima, transportată la spital/ ISJ anunţă că face o anchetă internă/ Copilul rănit, operat de urgenţă

News.ro acum 6 ore
Un elev de 14 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj face verificări în urma inci

Catedrala Neamului va fi gata în anul acesta, în octombrie, când va fi sfințită de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I

HotNews acum 3 ore
Catedrala Naţională din București (Catedrala Mântuirii Neamului) va fi sfinţită anul acesta, pe data de 26 octombrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, informează Agerpres

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 7 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

România construiește patru noi poduri peste Prut către Republica Moldova. Unde vor fi amplasate și în ce stadiu sunt proiectele

HotNews acum 4 ore
Patru noi poduri peste râul Prut vor fi construite de România, într-un efort de a îmbunătăți legăturile rutiere cu Republica Moldova. Joi a fost desemnată firma care va întocmi proiectele tehnice pentru fiecare din cele patru poduri. Unde vor fi amp

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV care provoacă îngrijorare în China este „o viroză banală”

Libertatea acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, 9 ianuarie, într-o conferință de presă, că nu sunt motive de îngrijorare în rândul populației cu privire la virusul din China.

UPDATE: Joseph Aoun, comandantul armatei, ales preşedinte al Libanului

News.ro acum 4 ore
Comandantul-şef al armatei libaneze, generalul Joseph Aoun, în vârstă de 61 de ani, a fost ales joi preşedinte al Libanului, în urma unui tur doi de scrutin, cu 99 dintre cele 128 de voturi ale deputaţilor, relatează AFP. Alegerea sa a avut loc în u

Vremea

București
acum

joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/4°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

8°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/3°