- Editorial - nr. 713 / 2 Februarie, 2011 N-am facut niciodata caz de relatiile mele familiale, nu am impins niciodata pe cineva din familia mea "in fata", doar pentru ca era... al meu, desi as fi putut sa incerc macar, fiindca, de peste doua decenii, in Romania (si), traditia aceasta pare a se impune in trendul accederii la functii si obraznicii, mai ales politice!, fara seaman ("prin concurs", of course!), ca, de altfel, totdeauna, sub acest soare (inca) universal si rabdator. La cel mai inalt nivel, superbe nulitati, peticite si patate mai ceva decat cele 101 de piei dalmatiene jinduite de Cruella, vocalizeaza la impresionanta inaltime decibelica, in speranta _ desarta pana la urma, veti vedea! _ ca se vor auzi si, mai ales, impune! Deunazi, o poeta, trista prietena din Tarnaveni, imi reamintea, cu tenta consolatoare, proverbul (turcesc, parca): "Glasul magarului nu ajunge la cer!". Oare? Dumnezeu asculta toate fiintele. Eu asa cred. Ajunge, sunt convinsa, intr-un tarziu, si glasul magarului! In fine, nu asta era tema, dar asa se face ca, de vreo doua decenii incoace, sub flamura unei discretii demne de o cauza mai buna, functioneaza in judetul Mures, Asociatia Valais-Roumanie, si asa se face ca, de la bun inceput, se cuvine sa precizez ca acest material se datoreaza interesului manifestat de una dintre fiicele mele, jurnalista Ioana Florea, care a realizat un interesant interviu cu doamna Ariane Manfrino. (Interviu ce va fi publicat intr-un alt context.) "Ariane Manfrino... Femeia pasionata a tuturor angajamentelor… Co-fondatoare a Asociatiei Valais-Roumanie, alaturi de Maurice Copt. Redactor talentat si jurnalista la «Nouvelliste» de mai mult de 20 de ani, Doamna isi lasa aici condeiul si porneste la lupta pentru alte cauze nobile" (traducere personala, "neimbunatatita"). Si chiar a pornit, alaturi de un grup de "frumosi nebuni ai marilor orase", catre cele m