Clubul de Echitaţie Equestria, singura din România amenajată la standardele impuse de Federaţia Ecvestră Internaţională organizează în perioada 05-06 februarie primul concurs de echitaţie indoor din România. Competiţia se va desfăşura la Baza Hipică "Ştefan Stoica", din Tâncăbeşti, Snagov şi va fi un concurs de casă de sărituri peste obstacole cu premii în valoare de 6000 Ron.
"Suntem încântaţi să organizăm primul concurs de echitaţie în manej acoperit din ţară şi cu această ocazie să deschidem şi sezonul competiţional ecvestru pe 2011. Până în prezent, în România nu se organizau concursuri de sărituri în sezonul rece deoarece nu exista un spaţiu acoperit adecvat care să permită găzduirea unor competiţii. Am avut o cerere mare de participare deoarece în ultimii ani s-au organizat extrem de puţine concursuri din cauza lipsei de fonduri şi a sponsorilor", declara Ozana Moraru, proprietar Club Equestria.
În concurs au fost înscrişi aproximativ 80 de cai, cu călăreţi din Bucureşti, Sibiu, Piatra Neamţ, Braşov, Bacău, Tg. Mureş şi Câmpina. Concursul reuneşte atât sportivi profesionişti cât şi amatori. Competiţia va avea şi probe pentru amatori, special organizate pentru a populariza acest sport şi pentru a-l face accesibil persoanelor pasionate de echitaţie, dar care sunt implicate în alte meserii sau activităţi.
Pe parcursul celor două zile concursul va avea 8 probe împărţite în câte patru pe zi; proba nr. 1 - proba de amatori şi cai tineri (80 cm), proba nr. 2 - proba de nivel E (1,oo m), proba nr. 3 - proba de nivel D (1,10 m) şi proba nr. 4 - proba de nivel C (1,20 m). Concursul se va desfăşura în manejul mare acoperit , pe o suprafaţă de nisip de 30 m/74 m, iar încălzirea se va face în manejul mic acoperit, pe o suprafaţă de nisip de 22 m/34 m.
Spectacolul este deschis publicului larg iar intrarea este liberă în ambele zile. Clubul are amp