Tribunalul Caraș-Severin s-a pronunțat favorabil solicitării pe care a făcut-o Consiliul de Administrație al societății de transport în comun. Asta înseamnă că SC Prescom SA, a început de astăzi procedura de insolvență.
„Astăzi le comunicam principalilor debitori decizia instanței. În zilele următoare, se stabileste și administratorul judiciar al societății. Ideea este să ne înghețe datoriile pe care le avem și să nu mai crească de la o lună la alta”, a declarat pentru Ziarul Adevărul de Seară Reșița, Gheorghe Marchiș, directorul SC Prescom SA.
Decizia instanței îi împiedică pe inspectorii de la fisc să își recupereze datoriile. „Momentan, au fost suspendate măsurile de executare silită, din cauza faptului că societatea intră în administrare specială”, spune Zlatia Cocar, purtătorul de cuvânt de la finanțe. Deși acum fiscul nu are cum să recupereze banii, conducerea societății spune că va eșalona datoria și că, în cel mult doi ani, o va și achita.
„Suma pe care o avem restantă îngheață, nu i se mai aplică penalități, iar noi asta am urmărit, de fapt. În doi ani o vom achita”, a adăugat directorul Prescom. În topul celor mai mari datornici la bugetul de stat, societatea de transport în comun și salubritate s-a plasat pe locul întâi cu 5,5 milioane de lei.
Campioni la datorii
Anul 2011 începe cu mari datorii la bugetul de stat. Lider rămâne și pentru anul 2011, SC Prescom SA, societatea de transport în comun, dar și de salubritate, cu o datorie de circa 5,5 milioane de lei. “Furnizorii nu îi puteam lăsa de o parte. Așa că, finanțele au fost singura instituție unde am putut să nu plătim”a declarat Gheorge Marchiș, directorul societății.
Locul al doilea este ocupat de una dintre societățile UCM Reșița, respectectiv, SC UCM Turnate, cu o restanță de circa 2,8 milioane.
Fostul său director, Augustin Tunaru, este căutat și acum