Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emil Boc: Vom continua dezbaterile pe marginea Codului Muncii

Publicat in HotNews, miercuri 2 februarie 2011 ·

"Am facut progrese substantiale in ultimele doua intalniri cu sindicatele. La intalnirea de astazi am cazut de acord asupra a 10 puncte, intr-o intalnire anterioara, la 17 puncte", a declarat premierul Emil Boc facand referire la intalnirea pe care a avut-o, miercuri, cu reprezentantii sindicatelor si ai patronatelor pentru a analiza variantele de proiect al Codului Muncii. Premierul a precizat ca mai sunt cateva teme de dezbatere, una dintre ele fiind caracterul extins sau mai restrans al contractelor colective de munca.

"Mai sunt cateva teme aflate in dezbatere, in discutie si in faza de finalizare, iar una dintre aceste teme se refera si la valabilitatea, respectiv caracterul extins sau mai restrans al contractelor colective de munca. Asupra acestui aspect am convenit ca vom avea o noua intalnire in perioada urmatoare. Deocamdata am ascultat punctele de vedere, pe de o parte, sustinute de Ministerul Muncii, pe de alta parte, de sindicate, de patronate. Nu exista in acest moment un punct unic de vedere, un consens asupra acestei probleme, nici in randul partenerilor sociali, nici intre Guvern si partenerii sociali. In perioada urmatoare vom continua aceasta dezbatere pe marginea acestui subiect, urmand sa iau decizia finala, in urma negocierilor care vor avea loc", a precizat Emil Boc.

Saptamana trecuta a mai avut loc o runda de negocieri intre sindicate, patronate si premier. Una dintre cele mai importante propuneri venite din partea partenerilor sociali si care au fost convenite cu Executivul se refera la perioada de preaviz. Aceasta va fi 20 de zile calendaristice pentru functiile de executie si 30 de zile pentru cele de conducere. De fapt, in aceasta privinta s-a ajuns la un compromis, avand in vedere ca sindicatele propusera, initial, ca termenul de preaviz convenit de parti in contractul de munca sa nu fie mai mic de 15 zile sau 30 de zi

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum 40 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 42 minute
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 50 minute
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 3 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 2 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod galben de averse torențiale și grindină în județul Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o avertizare de tip nowcasting de cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni în județul Tulcea pentru astăzi, 15 iulie 2025, între orele

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°