Un amalgam de furie împotriva lui Hosni Mubarak şi a partizanilor săi, mic comerţ de "revoluţie", soldaţi dezorientaţi şi planuri de viaţă în democraţie- aşa era, ieri, piaţa Tahrir, locul în care s-au născut, în urmă cu nouă zile, protestele egiptenilor.

La adăpostul blindatelor şi tancurilor., militarii armatei egiptene legitimează fiecare trecător şi refuză vehement să li se facă poze, dar le zâmbesc manifestanţilor. Sunt tineri şi recunosc şi ei că se simt prinşi între două lumi- cea a jurământului faţă de sistemul condus de Mubarak şi cea a entuziasmului şi libertăţii cerute pe pancartele uriaşe şi promise de Opoziţie.

"Sunt cu sufletul acolo, lângă ei, dar dacă se întâmplă ceva trebuie să-i împuşc. Asta e datoria mea", spune unul dintre ei în timp ce examinează minuţios actele trecătorilor. Dacă dimineaţa le-a fost liniştită, ora 14:00 a venit cu o explozie de violenţă: un grup de susţinători ai lui Hosni Mubarak, care manifestaseră dimineaţă în faţa Televiziunii de stat, a venit în piaţa Tahrir: nu mai mult de 200 de oameni, dar zgomotoşi şi, potrivit protestatarilor din tabăra opusă, înarmaţi cu cuţite.

După câteva runde de ciocniri verbale, manifestanţii opoziţiei i-au luat pe sus pe cei ai lui Mubarak şi, într-o ploaie de pumni, i-au "depozitat" în spatele taburilor, unde, o parte dintre ei au şi fost imediat arestaţi de militari, sub motivul portului ilegal de armă. "Armata şi poporului sunt mână în mână", a fost coloana sonoră a arestărilor, lozinca lansată dintr-un colţ al pieţei fiind instantaneu propagată până pe străzile lăturalnice de către demonstranţii împotriva puterii de la Cairo.

Fericiţi că de data aceasta nu ei au fost în "cătarea" militarilor, ci adversarii partizani ai preşedintelui, cei aproape 20.000 de oameni care ajunseseră deja în piaţă au pornit o vânătoare prin mulţime pentru a nu l