Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum încearcă familia Cantacuzino să pună pe picioare Hanul lui Manuc: la vară vor fi deschise grădina şi un restaurant oriental

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 2 februarie 2011 ·

Hanul lui Manuc, unul dintre cele mai renumite obiective ale secolului XIX din Capitală, începe să prindă viaţă după o investiţie în recondiţionare de circa două milioane de euro.

Moştenitorul hanului, Şerban Cantacuzino, are în plan deschiderea grădinii de vară din curtea interioară şi a unui restaurant cu specific oriental până la jumătatea anului, iar ulterior inaugurarea unui butic hotel şi a celebrei crame a hanului.

Până ca aceste investiţii să capete contur, două cafenele şi un bistro legate de numele Manuc au fost deschise deja la parterul Hanului, cu vedere spre Splaiul Unirii. Cu excepţia lor însă nimic nu dă impresia, la o privire din exterior, că hanul ar putea fi funcţional, situaţie care se menţine de ani de zile. În interior însă, cadrul pentru ca la vară clienţii să poată savura din nou un purcel la proţap şi o halbă rece cu bere începe să fie creat.

"Patru ani a trebuit să facem curat, să măsurăm, să facem proiecte, să luăm avize. Numai partea de curăţenie a necesitat 800 de containere de 7 metri cubi fiecare, pentru că în băi, de exemplu, au fost puse cu ciment trei rânduri de faianţă una peste alta. Ne-a luat mult timp să scoatem toate vechiturile pentru ca mai apoi să vedem ce avem de făcut în continuare", povesteşte pentru ZF Şerban Cantacuzino, căruia i-a fost restituit hanul la începutul lui 2007 printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă dată de Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie.

Clădirea, construită în urmă cu peste 200 de ani de negustorul armean Manuc Bei şi care ulterior a intrat în posesia familiei Băicoianu, a fost naţionalizată în 1950, fiind administrată de stat prin diferite societăţi de alimentaţie publică.

Constantin Şerban Cantacuzino, moştenitorul imobilului, a cerut în instanţă proprietatea în urmă cu 14 ani. "M-am gândit că atât timp cât există o lege prin care pot să primesc ceea ce îmi a

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum 36 minute
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Canicula a dus consumul de electricitate al Chinei la un nou maxim istoric: 1,5 miliarde de kilowaţi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe zile de caniculă pe o mare parte din teritoriul Chinei au dus cererea de electricitate la un nou maxim istoric, de 1,5 miliarde de kilowaţi, în ziua de miercuri, au declarat mai mulţi ofici

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum o ora
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°