La recensământul păsărilor de apă, în Argeș au fost numărate peste 21.000 de zburătoare, ceva mai multe decât anul trecut. Rațele sălbatice conduc în top, cu peste 15.000 de exemplare. La polul opus se află pelicanul creț, un singur exemplar, despre care specialiștii cred că a ajuns întâmplător pe meleagurile noastre.
Ianuarie a fost luna recensământului păsărilor de apă. Trei specialiști, membri ai Societăţii Ornitologice Române, Radu Gava, Denisa Conete şi Adrian Mestecăneanu au monitorizat, cu binoclul la ochi, efectivele de păsări de pe cele cinci lacuri de acumulare din Pitești și din jurul (lacul Golești, Lacul Budeasa, Lacul Bascov, Lacul Vâlcele și Lacul Pitești) , într-o acțiune desfășurată simultan în toată toate țările europene.
“Recensământul păsărilor de apă se desfăşoară anual şi simultan în Europa, între 10 şi 20 ianuarie în ideea obținerii unei situații de ansamblu. Au fost completate niște fișe care sunt trimise coordonatorilor naţionali care, la rândul lor, după centralizare, le transmit mai departe în Olanda unde se alcătuieşte un raport anual şi se estimează mărimile populaţiilor şi tendinţele multianuale.”, explică prof. univ. dr. Radu Gava.
Peste 15.000 de rațe sălbatice
Schimbările nu sunt semnificative față de situația de anul trecut, când pe lacurile din Argeș au fost identificarte în jur de 20.000 de păsări. Și anul acesta, în top conduc detașat rețele sălbatice. Ornitolologii au numărat 15.133 de exemplare, urmate de pescăruși, peste 3700 de la număr (pescăruşul râzător - 1.902 exemplare, pescăruşul sur – peste 1000 de exemplare şi ceva mai puțini pescăruşi argintii)
Dintre păsările de apă considerate rare, specialiștii au numărat, pe cele cinci lacuri, două exemplare de stârc cenușiu, patru din specia ferăstrașul mic, cinci exemplare de califari albi, dar și 12 gârlițe mari și 27 de egrete mari.