Unii încă încearcă să ne convingă că a existat un frumos, nobil, generos, ideal comunist, că atrocităţile nu au decurs din ideologia marxist-leninistă, ci din deturnarea acesteia de către diverşi dictatori psihopaţi.
Ar fi vorba de anomalii, de paranoia individuală, nu de consecinţele logice ale unor postulate himerice. Este vorba de vechea şi epuizata poveste a ouălor sparte pentru a găti omleta perfectă. De care omletă, a spus-o cred primul Panait Istrati, nu s-a bucurat nimeni (ideea reapare la Isaiah Berlin în cartea "The Crooked Timber of Humanity", când scria că ştim că s-au spart milioane de ouă, dar nimeni nu a gustat vreodată omleta).
O nouă carte despre "Marele Salt" maoist (1958-1962) şi "comunele populare", recenzată într-un recent număr al revistei "New York Review of Books", dă cifra morţilor provocaţi de acea obsesie ideologică a lui Mao şi a camarazilor săi: minimum 30 de milioane, dar cel mai probabil 40 de milioane de morţi. Notez aceste cifre şi îmi tremură degetele. De două ori populaţia României. Îmi amintesc, scriind aceste rânduri, de un articol al regretatului Matei Călinescu, strălucit istoric şi critic literar, dar şi un admirabil analist al ideilor politice şi artistice, apărut ca recenzie la volumul lui Paul Johnson "Modern Times", în revista "American Spectator".
Titlul era cât se poate de sugestiv: "Secolul nostru al monştrilor". Crimele comunismului trebuie condamnate fără echivoc, asemeni celor comise de regimurile totalitare fasciste. A curs enorm de mult sânge din cauza utopiilor purificării absolute (naziste, mussoliniene, leniniste, staliniste, dejiste, enveriste, maoiste, polpotiste), a ideologiilor bazate pe resentimentul de rasă şi pe acela de clasă. Apocalipsul şi resentimentul s-au îngemănat în naţional-socialism, a demonstrat-o istoricul Philippe Burrin în volumul cu acelaşi titlu care a fos
