Asociația Salvați Dunărea și Delta (SDD) susţine că la nivelul Deltei Dunării există zeci de proiecte de construcție care nu întrunesc condițiile prevăzute de Regulamentul de urbanism pentru Rezervația Biosferei Delta Dunării, potrivit unui comunicat de presă. Sursa: ARHIVA EVZ
Asta în contextul în care săptămâna trecută, Comisia Europeană a solicitat României să se ocupe de anumite aspecte necorespunzătoare ale protecţiei mediului din zona Sulinei şi a Deltei Dunării - una dintre cele mai importante zone umede ale Europei.
În plus, astăzi se împlinesc 20 de ani de când România a semnat, la Ramsar, în Iran, Convenţia asupra Zonelor Umede, un tratat interguvernamental care stabileşte cadrul acţiunilor naţionale şi cooperării internaţionale pentru conservarea şi utilizarea raţională a zonelor umede şi a resurselor pe care acestea le oferă.
În acest sens, SDD consideră că iminența trecerii la etapa contencioasă a procedurii de infringement declanșată de Comisia Europeană nu reprezintă o surpriză, având în vedere haosul în construcțiile din Delta Dunării.
Mai mult, „SDD semnalează o situație extrem de îngrijorătoare care poate avea efecte deosebit de grave asupra Rezervației Biosferei Delta Dunării, sit al patrimoniului mondial UNESCO. Este vorba despre netranspunerea în legislația locală a HG nr. 1516/2008 privind aprobarea Regulamentului-Cadru de urbanism pentru Rezervația Biosferei Delta Dunării. Documentul instituie reguli clare privind regimul construcțiilor pe teritoriul rezervației, urmârind dezvoltarea durabilă a zonei și protejarea tradițiilor și a patrimoniului local”, potrivit comunicatului de presă.
Probleme grave în Delta Dunării
Astfel, printre principalele probleme cu care se confrunta Delta Dunării se numără lipsa reconstrucției ecologice în Lunca Dunării și în Delta Dunării dar şi lipsa unui sistem integrat de management al