Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei mai buni medici pleaca din Iasi

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 2 februarie 2011 ·

• Sefi de clinica, chirurgi cu renume in lumea medicala, fosti directori de cercetare, directori medicali parasesc spitalele iesene pentru a lucra intr-o alta tara • Conditiile de lucru precare, lipsurile majore din spitale, faptul ca nu mai exista siguranta salariului lunar ii determina sa plece • "Plec sa lucrez in alta tara din cauza conditiilor organizatorice ale sistemului de sanatate si de lucru din Romania", a declarat dr. Bogdan Grigoriu • "Plec fara nici un regret. Chiar si pe un an, doi ani. As prefera Anglia, Danemarca, tarile nordice. Nu numai conditiile mai mult decat precare, in ceea ce poti sa faci ca doctor, ma determina sa plec, ci si atmosfera. Pe langa faptul ca ai foarte multe lipsuri, esti obligat sa spui ca este bine", a afirmat dr. Mihnea Hurmuzache, de la Spitalul de Boli Infectioase din Iasi

Medici care, prin profesionalismul de care au dat dovada, si-au capatat faima printre pacienti si nu numai pleaca sa lucreze in alte tari, fara sa mai priveasca inapoi. Printre acestia se afla sefi de sectii, chirurgi de renume, fosti directori de cercetare - dezvoltare, directori medicali sau directori ai Directiei de Sanatate Publica. Medicul Bogdan Grigoriu, fost director de cercetare - dezvoltare la Spitalul de Pneumologie, pleaca la inceputul lunii martie sa lucreze in Franta. Pleaca impreuna cu sotia, medic primar legist anatomo-patolog la Institutul de Medicina Legala din Iasi. A ales sa lucreze in sistemul de sanatate francez din cauza conditiilor precare de lucru din tara. "Nu plec din cauza banilor. Plec sa lucrez in alta tara din cauza conditiilor organizatorice ale sistemului de sanatate si de lucru din Romania", a declarat dr. Bogdan Grigoriu.

Sefa de la Chirurgie toracica

Sefa Clinicii de Chirurgie toracica, chirurgul Cristina Grigorescu, cauta deja un loc de munca intr-o alta tara. Chirurgul Grigoresc

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 8 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 7 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 12 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum 14 minute
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 6 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 11 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 10 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°