Presa românească are ceva cu siguranţă defect în ea: la fel cum s-a tăvălit în elogii greţoase şi neavenite la moartea lui Adrian Păunescu, a găsit de cuviinţă ca, în chip de necrolog, să-i dezgroape IPS Bartolomeu Anania trecutul de licean legionar şi să arunce în piaţă speculaţii despre şederea sa în America.
Ortodoxia e o brambureală arhaică, a cărei esenţă se vede în lucruri ca Tanacu sau în marşurile stupide ale vreunui ONG bigot: cam asta ar putea fi percepţia unui extraterestru care ar citi ziarele din ultimii ani, la fel cum despre IPS Bartolomeu nu trebuie ştiut nici că a tradus Biblia într-un fel pe care cine e în stare de apreciere îl va aprecia, nici despre celelalte merite bisericeşti. Ci numai despre trecutul legionar de pe vremea liceului, dezgropat de prin dosarele Securităţii, în lipsă de altă sursă mai credibilă. E ca şi cum ai acuza o persoană crescută pe vremea lui Ceauşescu că a fost comandant de pionieri sau utecist. Şi nici nu e clar că a fost.
E drept că normalitatea nu e pâinea cea de toate zilele a presei, dar un om ca IPS Bartolomeu nu moare în fiecare zi; ar trebui un pic bun simţ intelectual în astfel de ocazii. Nu trebuie să fii creştin practicant ca să ştii că Pastoralele IPS Bartolomeu erau printre puţinele care, în ortodoxia noastră, reuşeau să spună ceva, şi nu orice, oricui. Că despre credinţă, a ta sau a altuia, nu se poate vorbi ca despre Furadanul Mădălinei Manole, nu că discuţia despre Furadan ar fi una admisă într-o presă decentă.
În zilele noastre, se consideră o atitudine intelectuală în acelaşi timp şmecherească şi inteligentă să vezi, din ortodoxie, doar preotul care te jecmăneşte de bani la înmormântarea părintelui, păcatele ierarhilor, orga de lumini din aşezământul vreunui popă dus de-acasă. Aşa se raportează la Biserică majoritatea, cea care merge doar la slujba de Înviere, poate cu conştiinţa că o a
