Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care sunt deputaţii cu „17 case" din Constanţa Parlamentarii imobiliari

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 2 februarie 2011 ·

Un exemplu asemănător cu cel al lui Mircea Vasile Cazan, care are nu mai puţin de 17 case, este al deputatului constănţean PSD Matei Brătianu, o prezenţă mai rară în colegiul pe care îl conduce

Aşa cum arată ultima sa declaraţie de avere, din noiembrie 2010, parlamentarul PSD are cinci terenuri intravilane, dintre care pe unul se află o casă, iar pe altul o podgorie, la Valea Călugărească. Trei dintre aceste terenuri sunt moştenite, fie de la părinţii săi fie de la cei ai soţiei, restul fiind achiziţionate. Nici averea pedelistului Constantin Chirilă nu este de neglijat, şi acesta având terenuri şi case moştenite de la părinţii săi, dar şi altele pe care şi le-a achiziţionat împreună cu soţia sa. Potrivit www.gandul.info , unui parlamentar român îi revin, în medie, 356,3 metri pătraţi locuibili, conform ultimelor declaraţii de avere publicate pe site-urile celor două camere. În total, cei 470 de parlamentari au locuinţe de 167.458 de metri pătraţi, cât însumează cele 1.064 de locuinţe, apartamente şi case de vacanţă trecute în declaraţii. La toate acestea se adaugă 73 de spaţii comerciale, ducând totalul imobilelor la 1.137 - conform calculelor de pe blogulparlamentarului.ro. 295 de parlamentari deţin 434 de case de locuit, 310 parlamentari au 526 de apartamente, 90 de parlamentari au 104 case de vacanţă, iar la 55 de parlamentari le revin 73 de spaţii comerciale. Şi la Constanţa avem deputaţi care „nu ne fac de râs" la capitolul avuţii strânse în anii premergători mandatului şi nu numai. Există însă şi unii deputaţi cărora, cel puţin aşa arată declaraţiile lor de avere, mandatul, respectiv mandatele pe care le-au avut în Camera Deputaţilor nu le-au adus şi sporirea avuţiei. Printre cei care şi-au văzut de treaba pentru care au fost trimişi în Parlament şi care nu s-au îmbogăţit în ultimii ani se află Cristina Dumitrache (PSD) - care nu deţine niciun tern şi ni

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„EXCLUSIV RAPID” cu Elvir Koljic e în direct pe YouTube – ProSport de la ora 18:00

Gandul acum 44 minute
Duminică avem Dinamo – Rapid, iar atacantul care a adus ultima victorie a giuleștenilor într-un derby cu rivalii din Ștefan cel Mare vine astăzi în studio și așteaptă întrebările voastre. Discutăm despre forma bună a lui Koljic din acest sezon și lu

(P) Nadia Comăneci a fost prezentă la startul construcției sălii de gimnastică ce îi va purta numele, un proiect derulat de Fundația Țiriac

Gandul acum 13 minute
Nadia Comăneci a fost prezentă la ceremonia de începere a lucrărilor pentru Sala de Gimnastică “Nadia Comăneci”, proiect realizat de Fundația Țiriac la Otopeni. Legenda gimnasticii mondiale a luat parte la începutul lucrărilor de construcție a unui

Turcescu: „Nicușor Dan e asigurat. N-are partid, dar are SRI-ul cu el”

Gandul acum 44 minute
N-am partid, dar am SRI-ul cu mine. Așa crede jurnalistul Robert Turcescu că procedează Nicușor Dan în lupta cu partidele politice. Declarația a fost făcută în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache. Vezi emisiunea integrală aici. „Bătălia lui cu ce

CSM insistă că noua lege a pensiilor lui Bolojan nu are nicio legătură cu cerințele Comisiei Europene

Gandul acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) afirmă că ”este evident” că legea adoptată recent, prin care este din nou modificat substanţial regimul pensiilor de serviciu numai pentru magistraţi, nu are nicio legătură cu cerinţele Comisiei Europene, aş

Marius Budăi promite majorarea salariul minim în anul următor: „Nu va fi înghețat. Nu discutăm dacă, ci cu cât va crește”

Adevarul acum o ora
Deputatul PSD Marius Budăi a afirmat marți, 14 octombrie, că salariul minim va crește anul viitor, precizând că partidul său nu va accepta „încălcarea legislației naționale și europene” în vigoare.

PSD respinge amendamentele la Legea RCA care afectează drepturile asiguraţilor

BusinessMagazin acum o ora
Deputaţii PSD vor vota împotriva amendamentelor la Legea RCA care limitează drepturile asiguraţilor, susţinând că orice modificare legislativă trebuie să îmbunătăţească condiţiile pentru persoanele asigurate.

Europarlamentarul Victor Negrescu anunţă că se alătură echipei conduse de Sorin Grindeanu, candidând pentru una dintre cele cinci funcţii de prim-vicepreşedinte al PSD: Nu mai există lideri providenţiali, nu există nici monopolul adevărului

News.ro acum 2 ore
Europarlamentarul Victor Negrescu anunţă marţi că se alătură echipei conduse de Sorin Grindeanu, candidând pentru una dintre cele cinci funcţii de prim-vicepreşedinte al PSD, el afirmând că nu mai există lideri providenţiali, nu există nici monopolu

Tranzacțiile imobiliare au scăzut cu 1% după majorarea TVA, conform datelor publice | Analiză Storia

HotNews acum 4 ore
În primele două luni de după majorarea TVA, numărul de tranzacții imobiliare cu unități individuale a scăzut cu aproape 1% comparativ cu perioada august-septembrie 2024, însă a crescut cu peste 10% comparativ cu tranzacțiile cumulate din mai și iuni

Donald Trump, despre Orban: „Viktor este un lider GROZAV. Mulți oameni nu sunt de acord cu mine, dar eu sunt singurul care CONTEAZĂ”

Gandul acum 45 minute
Președintele american Donald Trump l-a lăudat pe premierul ungar Viktor Orban, numindu-l pe acesta un „mare lider” și spunând: „Sunt singurul care contează”. În timpul summitului privind pacea din Gaza, în Egipt, Trump și-a promis sprijinul deplin p

Arad: Adolescent trimis în judecată după ce, în urma unui conflict, a lovit o singură dată cu pumnul în cap un băiat de 12 ani/ Victima a fost internată în comă, iar ulterior a murit

News.ro acum o ora
Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată de procurorii din Arad după ce, în urma unui conflict avut într-un parc cu un băiat de 12 ani, care l-a înjurat şi l-a agresat, l-a lovit o singură dată pe acesta cu pumnul în cap. În urma loviturii,

Vremea

București
acum

15°
mar.

9°/15°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

6°/12°
mie.

3°/13°
joi

9°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

14°
mar.

9°/14°
mie.

10°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

5°/12°
mie.

5°/13°
joi

5°/13°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/14°