Mesajul a fost trimis. Multumesc!

37,8 milioane euro, drumul spre Reghin

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 2 februarie 2011 ·

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat două contracte de execuţie pentru drumuri din judeţ. Investiţiile trebuie realizate în doi ani. Un bilanţ complet al lucrărilor din judeţ va fi făcut public în două săptămâni.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a anunţat luni că a semnat cu societatea austriacă STRABAG AG un contract de reabilitare a drumurilor naţionale DN 15 şi DN 15A.

Proiectul vizează reabilitarea a 71,4 km de drum naţional. Astfel, porţiunea de drum reabilitat pe DN 15A (Reghin – Sărăţel) se întinde de la km 0 + 000 la km 46 + 597, iar pe DN 15 (Târgu-Mureş – Reghin) de la km 78 + 800 până la km 103 + 700. Valoarea contractului este de 162,9 milioane de lei fără TVA. Finanţarea este asigurată de Banca Europeană de Investiţii. Durata contractului este de 24 de luni pentru proiectare şi execuţie, la care se adaugă 24 de luni perioadă de garanţie. Tot luni a fost încheiat un contract de execuţie lucrări şi pentru reabilitarea DN 14 (Sibiu – Mediaş – Sighişoara), tot cu firma STRABAG AG. Proiectul vizează reabilitarea a 79 km de drum naţional. Primul segment se întinde de la Sibiu la Mediaş între km 3 + 500 şi km 51 + 100, iar cel de-al doilea de la Mediaş până la Sighişoara, între km 57 + 500 şi km 89 + 400. Valoarea contractului este de 162,8 milioane de lei fără TVA. Finanţarea este asigurată de Banca Europeană de Investiţii. Durata de proiectare şi execuţie este de 24 de luni, la care se adaugă 24 de luni perioada de garanţie. “Nu pot spune mai mult decât s-a anunţat, am cerut şi noi de la CNADNR o defalcare a tipurilor de lucrări şi surselor de finanţare, sunt foarte multe, vom primi un răspuns în două săptămâni, şi atunci vom putea comunica ce mai trebuie terminat sau ce altceva va fi început în acest an”, ne-a declarat directorul Secţiei de Drumuri Naţionale Mureş, Gheorghe I

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC a validat candidatura lui Victor Ponta

Ziua Constanta acum 37 minute
A fost validată de Biroul Electoral Central candidatura fostului premier Victor Ponta a fost validată de Biroul Electoral Central. Singurele voturi împotriva au fost ale reprezentanților AUR și POT, potrivit stiripesurse.ro. Victor Ponta a declarat

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 10 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 31 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Șeful NATO consideră că ar trebui restabilite relațiile cu Rusia după războiul din Ucraina

HotNews acum 28 minute
Europa și Statele Unite ar trebui, după ce se încheie luptele în Ucraina, să își normalizeze în cele din urmă relațiile cu Rusia, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, potrivit Politico. „Este normal cumva pentru Europa, pas cu pas, dac

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 30 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°