Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anca Boagiu: Statul nu poate acoperi „găuri negre“

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 2 februarie 2011 ·

Ministrul transporturilor, Anca Boagiu (foto), a declarat ieri, după discuţiile cu delegaţia FMI, că ministerul va demara un program de restructurare a companiilor din subordine, care vor mai fi ajutate doar dacă vor implementa măsuri de reformă, statul nefiind obligat „să acopere găuri negre“.

„Întâlnirea cu delegaţia FMI, a Băncii Mondiale şi a Comisiei Europene a fost una extrem de utilă, care se înscrie în linia relaţiilor de parteneriat pe care MTI a impus-o în ultima perioadă în relaţia cu partenerii internaţionali. Odată cu această nouă etapă a colaborării cu cele trei instituţii internaţionale, MTI practic devine un punct focal al acordului, prin prisma măsurilor de reformă care urmează să fie implementate pentru eficientizarea companiilor de stat aflate în subordinea acestuia. Ne-am propus să continuăm şi mai viguros acest dialog, în vederea punerii în practică a programului de restructurare pentru companii, scopul principal fiind acela ca toate companiile aflate în subordinea MTI, care în acest moment trăiesc din bugetul de stat mai mult decât din veniturile proprii, să nu mai fie o povară pentru bugetul statului român“, a spus ministrul transporturilor.

Boagiu a precizat că experţii internaţionali s-au arătat mulţumiţi de activitatea Ministerului Transporturilor. „Este clar că nu se pot face miracole peste noapte, programul se va întinde probabil pe o perioadă de doi-trei ani, dar este un program pe care, împreună cu partenerii noştri internaţionali, l-am lucrat şi îl vom lucra în perioada următoare. Poate cea mai importantă componentă a activităţii ministerului şi a companiilor din subordine va fi în 2011, pentru că aici discutăm despre absorbţia fondurilor europene, şi pot să vă spun că delegaţia tuturor celor trei instituţii a fost mulţumită de progresele pe care MTI le-a făcut în cele aproape cinci luni de când mă aflu aici. Şi au apreciat şi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 4 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 3 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 6 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi/ Aripa armată a Hamas afirmă că Israelul a ucis o parte dintre ostatici în timpul operaţiunii

News.ro acum 3 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 10 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 6 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 6 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 11 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 5 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 9 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

16°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°