Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revelaţie de preşedinte

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 2 februarie 2011 ·

O vorbă veche spune aşa: „Dă-i omului putere şi vezi ce face cu ea. Atunci vei vedea cu adevărat ce fel de om este!". Update: „Când un partid ajunge la putere, vei vedea cu adevărat cât de (ne)corupt este".

Locomotiva Partidului Democrat Liberal, Traian Băsescu, şi-a făcut niţel timp pentru a face ceva ordine în formaţiunea politică ce l-a consacrat. Până de curând un Dumnezeu al PDL-ului, şeful statului şi-a cam scăpat „învăţăceii" din mână. Asta, pentru că e prea ocupat cu reformarea statului. Şi cu ieşirea din criza bugetară. Sau cu aderarea la spaţiul Schengen? Indiferent de cauză, Traian Băsescu s-a cam îndepărtat de problemele partidului şi a cam pierdut din vedere trendul sau direcţia spre care s-au îndreptat cândva justiţiarii societăţii româneşti - astăzi „făptuitori" în dosare penale. Pedeliştii au probleme cu corupţia. Este concluzia revelatorie a lui Traian Băsescu şi, ulterior, tradiţionala declaraţie imitativă a lui Emil Boc. Nu zău? PDL-ul a luat-o pe căile alambicate şi atrăgătoare ale contractelor cu statul, căi departe de a fi virgine căci au fost bătătorite ani de-a rândul de pesedişti. Drumuri corupte şi blamate, demontate de Blaga, Videanu şi Boc în campania electorală. Însă a venit şi rândul PDL-ului la putere şi, oricât de „neînfricat" ar fi comandantul de cursă lungă, se pare că oile rătăcite nu au întârziat să apară. Ca şi cum ar fi fost trezit dintr-un vis urât, transpirat şi cu imaginea lui Năstase rânjind, Traian Băsescu a avut o revelaţie. Şi-a scos colegii la tablă şi i-a blamat public. A dat exemple. A urmat apoi predica. Justiţia trebuie să-şi urmeze cursul. Parlamentul nu trebuie să se implice pentru a bloca dosarele distinşilor noştri demnitari. Adaug aici, pe lângă cazul Monicăi Iacob Ridzi şi al lui Dan Păsat, un dosar recent, legat strâns de Portul Constanţa. Şi senatorul Mircea Banias ar putea ajunge în situaţia de a cere

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un turist străin a fost grav rănit după ce a sărit cu snowmobilul în albia pârâului Azuga

Ziare.com acum 18 minute
Un turist străin aflat în vacanță în România s-a accidentat grav după ce a sărit cu snowmobilul în albia pârâului Azuga. Accidentul a fost anunțat, în ziua de 7 ianuarie 2025, de serviciul Salvamont Prahova, într-o postare pe Facebook. "Un turist st

Bărbat salvat în ultima clipă de pompieri. Căzuse într-o fântână adâncă de 30 de metri VIDEO

Ziare.com acum 13 minute
Intervenție de urgență a pompierilor din Dolj, marţi seară, 7 ianuarie, pentru salvarea unui bărbat de aproximativ 36 de ani care a căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri şi cu diametrul de 100 de centimetri. ”În acest moment se intervine în loc

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 3 ore
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum 2 ore
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Cătălin Cîrstoiu: Clasa politică nu e pregătită pentru intrarea în joc a unui om cu carieră, cu notorietate profesională / În continuare cred că o echipă de oameni care nu au făcut politică poate schimba în bine soarta acestei ţări. Şi este momentul!

News.ro acum o ora
Medicul Cătălin Cîrstoiu, Manager al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti şi decan al Facultatii de Medicină Bucureşti, care a fost retras din cursa electorală pentru Primăria Capitalei, după ce iniţial fusese anunţat de coaliţia PSD-PNL, afi

Tudorel Toader, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor: Un demers electoral, CCR nu are procedura revizuirii, judecătorii nu vor fi impresionaţi

News.ro acum 3 ore
Fostul judecător CCR Tudorel Toader, a declarat marţi, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor, că este vorba despre un demers electoral, pentru că C

Opt ţări din nordul Europei promit să ajute Republica Moldova să facă faţă actualei crize energetice

News.ro acum 48 minute
Opt ţări din nordul Europei - Danemarca, Finlanda, Suedia, Norvegia, Islanda şi cele trei ţări baltice (Estonia, Letonia, Lituania) - au publicat marţi o declaraţie comună în care au promis că vor colabora cu Comisia Europeană şi cu alţi parteneri-c

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 8 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Papa Francisc a numit în premieră o femeie să conducă un „minister” al Vaticanului, însă nu toată lumea e convinsă că ea va avea putere reală

HotNews acum 3 ore
Pentru prima dată în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice, papa Francisc a numit o femeie, pe Simona Brambilla, în fruntea unui „minister” de la Vatican, transmite marţi agenția AFP, citată de Agerpres. Călugăriţa italiană a fost numită p

Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 120 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest

Mediafax acum 2 ore
Un puternic cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marţi dimineaţa regiunea Tibet, în zona de nord a munţilor Himalaya. Seismul a provocat moartea a cel puţin 95 de persoane şi s-a resimţit în mai multe ţări vecine.

Vremea

București
acum

mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/12°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

mar.

6°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/10°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

11°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°