Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salvarea unui monument: Piaţa Matache, mutată 50 de metri?

Publicat in Romania Libera, miercuri 2 februarie 2011 ·

Străpungerea Uranus, care ar urma să fluidizeze circulaţia din Piaţa Victoriei până în Rahova, a provocat dezbateri aprinse din cauza demolării unor monumente istorice. Piaţa Matache, aflată şi ea în patrimoniul monumentelor, ar putea fi însă deplasată cu totul.

Pentru locuitorii Capitalei, Piaţa Matache este unul dintre cele mai cunoscute puncte de reper şi un simbol al vechiului Bucureşti. Vestea că hala ar putea avea soarta altor clădiri din zonă, declasate din categoria monumentelor istorice şi transformate în ruine, a pus pe jar asociaţiile non-guvernamentale. Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a încercat să calmeze apele, explicând recent că doar cinci metri din hală vor fi demolaţi pentru a face loc viitorului bulevard, iar restul clădirii „va fi pus sub sticlă". O altă variantă propusă a fost devierea traseului viitorului bulevard, tocmai pentru a salva vechea piaţă, dar aceasta este considerată „fantezistă" de oficialii primăriei. Arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, susţine ideea deplasării halei cu totul. „Aceasta ar urma să fie restaurată şi mutată cu 50 de metri mai încolo, pentru a nu împiedica lucrările la viitorul bulevard. Clădirea are nevoie de recondiţionare, mai ales în ceea ce priveşte partea metalică, care nu este în prezent în stare bună," explică Pătraşcu.

Problema Halei Matache va fi abordată astăzi, la şedinţa Comisiei Tehnice de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului.

Lucrări controversate

Hala Matache a fost deja expropriată, pentru 1,4 milioane de euro, şi evacuată. Mai multe asociaţii au anunţat, zilele acestea, că au început lucrările de demolare a pieţei, deşi Ministerul Culturii nu a declasat-o, iar mai multe bloguri anunţau că au început lucrările de demolare şi că hoţii de fier vechi au intrat deja în clădire. Preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, Nicuşor Dan, spune că primăr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Australian Open: Sorana Cîrstea nu a reuşit să treacă de Elina Svitolina în primul tur

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, locul 72 WTA, a fost eliminată, luni, de ucraineanca Elina Svitolina, locul 29 mondial şi favorită 28, în primul tur al turneului de grand slam Australian Open. Svitolina s-a impus cu scorul de 6-4, 6-4, într-o oră şi jumătate. În se

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 8 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 7 ore
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 9 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 10 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

Ministrul Finanţelor anunţă că se lucrează la elaborarea bugetului şi susţine că nu va creşte TVA

HotNews acum 13 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, anunţă, duminică după-amiază, că se lucrează la elaborarea bugetului pe anul acesta şi susţine că nu va creşte TVA. „Elaborăm bugetul României pentru 2025. Mâine dimineaţă continuăm întâlnirile cu ministerele”, a

Horoscop luni, 13 ianuarie. Zodiile care au parte de vești bune din prima zi a săptămânii

Adevarul acum 9 ore
Horoscopul de luni, 13 ianuarie aduce vești bune la început de săptămână pentru trei zodii.

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum 8 ore
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

Ucraina: Zeci de mii de persoane au rămas fără curent electric după ce Rusia a bombardat oraşul Herson

HotNews acum 11 ore
Aproximativ 23.000 de gospodării au rămas fără electricitate după ce bombardamente ruseşti asupra oraşului Herson, în sudul Ucrainei, au deteriorat echipamentele electrice, a anunţat duminică administraţia militară locală, relatează Reuters și News.

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/3°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°