Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Bărbatul al cărui penis a fost secţionat de doctorul Ciomu a fost operat de urgenţă!

Publicat in Adevarul, miercuri 2 februarie 2011 ·

Ion Jiga, victima chiurgului Naum Ciomu, a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Spitalul „Sfantul Ioan”. După ce medicul Ioan Lascăr a încercat să-i reconstruiască organul sexual, Jiga a fost acum la un pas de moarte din cauza uretrei care i-a fost refăcută atunci cu muşchi şi piele de pe braţ.

Necazurile nu s-au terminat pentru Ion Jiga, pacientul mutilat de chirurgul urolog Naum Ciomu, în urmă cu şase ani, în timpul unei operaţii de rutină. Profesorul Lascăr a reuşit să-i reconstruiască organul genital în 2005, însă complicaţiile s-au ţinut lanţ, ne-au spus apropiaţii lui Jiga.

„A ajuns pe masa de operaţii în fiecare an. Chiar dacă a primit o parte din despăgubiri, nu a reuşit încă să scape de datorii, pentru că îl costă mult operaţiile şi tratamentul. Şi în plan personal are probleme, soţia l-a părăsit şi nu a mai reuşit să-şi construiască o relaţie”, a rezumat un prieten situaţia lui Jiga.

Complicaţii grave la uretră

Cea mai recentă intervenţie chirurgicală a suferit-o săptămâna trecută, după ce a ajuns la Spitalul „Sfântul Ioan” în stare gravă, din cauza unui blocaj renal. „Domnul Jiga a fost operat în urma unei complicaţii foarte grave la uretră. Acum, pacientul nu mai este pe salon, a fost externat”, ne-a declarat, aseară, una dintre asistentele de la „Sfântul Ioan”.

Potrivit apropiaţilor, Jiga a părăsit spitalul pe picioarele lui. S-a întors la firma unde lucrează ca agent de vânzări, la aceleaşi datorii colosale pe care le-a făcut în urma numeroaselor intervenţii chirurgicale şi tratamente. Banii sunt insuficienţi, asta deşi a început să fie despăgubit de către Spitalul Panduri. „Până în prezent instituţia i-a achitat lui Jiga aproape jumătate din bani. Mai urmează alte două tranşe până la sfârşitul anului”, ne-a declarat managerul spitalului, doctorul Petru Armean.

Contactat de Adevărul de Se

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 51 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 5 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum o ora
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum o ora
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum 48 minute
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°