Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Spania, un model de integrare a ţiganilor pentru toată Europa"

Publicat in Adevarul, miercuri 2 februarie 2011 ·

Secretarul general al Consiliului Europei, norvegianul Thorbjorn Jagland, a elogiat eforturile Spaniei de integrare a ţiganilor şi progresele enorme făcute de iberici în domeniul drepturilor omului.

Obiectivul principal al secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland (Drammen, Norvegia, 1950), este crearea unui "spaţiu legal unic în Uniunea Europeană". Adică UE să devină cel de-al 48-lea semnatar al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Astfel, Uniunea va avea propriul judecător la Tribunalul European al Drepturilor Umane de la Strasbourg şi va putea denunţa vulnerabilităţile din chestiunile umanitare când autorităţile naţionale nu le pot rezolva.

Jagland, care a fost prim-ministrul Norvegiei între 1996 şi 1997, se va întâlni astăzi cu Regele Juan Carlos şi cu ministra Sănătăţii, Politicii Sociale şi Egalităţii, Leire Pajin. Ieri a vorbit cu ministrul Justiţiei, Francisco Caamano, despre acordul de adeziune al UE la Convenţia Europeană şi despre integrarea ţiganilor în Spania, pe care o defineşte ca "un model pentru restul ţărilor din UE".

Jagland a acordat un interviu despre aceste chestiuni cotidianului Publico, în care a vorbit despre drepturile omului, integrarea ţiganilor şi influenţa diferenţelor religioase şi culturale asupra vulnerabilităţii drepturilor omului.

- Drepturile omului sunt protejate în Spania?

- Spania nu suferă probleme specifice de violare a drepturilor omului. Media de cazuri ajunse în instanţă este de 0,15 la fiecare 10.000 de locuitori, ceea ce este mult sub media UE, de 0,75. Trebuie ţinut cont că aceste cereri ajung la CEDO atunci când autorităţile naţionale nu au putut soluţiona problema.

- Cum influenţează diversitatea religioasă şi culturală încălcara drepturilor omului?

- Diversitatea provoacă tensiuni, dar totodată generează oportunităţi pentru întărirea dialogului şi a inte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turiștii pot să stea liniștiți: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. „Vreau să delimitez disconfortul de pericol”

Ziare.com acum o ora
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, 20 iunie, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Şeful IPJ Alba, afacerişti şi mai mulţi poliţişti, inclusiv de la DGA, urmăriţi penal

Mediafax acum o ora
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba-Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Florin Constantin Dogaru, comisar-şef de poliţie şi şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum 3 ore
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

Şedinţa CSAT a început: sistemul PATRIOT şi candidatura lui Iohannis la şefia NATO, pe ordinea de zi

Mediafax acum 30 minute
Şedinţa CSAT a început, reiese din imaginile transmise de Administraţia Prezidenţială. Sunt prezenţi, printre alţii, premierul Marcel Ciolacu, miniştrii Economiei şi Justiţiei, Radu Oprea şi Alina Gorghiu, precum şi şefi ai serviciilor de informaţii

Lipsa cimitirelor de animale, o problemă ridicată tot mai des de iubitorii de patrupede din Arad / ”Singura opțiune, la care nu am fi vrut să apelăm, a fost incinerarea”

G4Media acum o ora
Iubitorii de animale din Arad dezbat tot mai aprins, în mediul online, problema lipsei cimitirelor pentru patrupede, mai ales persoanele care locuiesc la bloc plângându-se că nu au unde să-şi îngroape prietenii necuvântători de care au avut grijă an

România, locul 47 în clasamentul FIFA. Tricolorii au coborât un loc

News.ro acum 26 minute
Naţionala de fotbal a României a coborât o poziţie şi se află pe locul 47 în clasamentul FIFA dat publicităţii joi. Argentina, campioana mondială, continuă să conducă în ierarhie. România are 1462.35 puncte. Adversarii tricolorilor în Grupa E de la

Polonezul Szymon Marciniak arbitrează meciul Belgia - România, de la Euro-2024

News.ro acum 38 minute
Arbitrul polonez Szymon Marciniak va conduce la centru meciul Belgia - România, care se va disputa, sâmbătă, de la ora 22.00, în grupa E de la Euro-2024. Marciniak va fi ajutat la cele două linii de Tomasz Listkiewicz şi Adam Kupsik, iar rezervă va

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 5 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Nataţie: David Popovici a scăpat de un adversar de calibru la JO. Americanul Caeleb Dressel, deţinătorul titlului, nu a reuşit calificarea la 100 m pentru Paris

News.ro acum 4 ore
Înotătorul Caeleb Dressel nu va avea şansa de a-şi apăra titlul la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a terminat pe locul trei în finala de la probele olimpice de înot ale SUA de la Indianapolis, Indiana. Cu timpul de 47,53, Dress

Vremea

București
acum

35°
joi

23°/37°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/28°
Constanta
acum

35°
joi

21°/35°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

19°/30°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

33°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°