Ultima zi de mercato din actualul sezon s-a consumat. Verdictul se referă, desigur, la acea parte a lumii în care regula dăunează grav fanteziei. Din fericire, românaşii noştri nu sunt stresaţi de cine ştie ce rigori. Cu toate acestea, talentul natal de a face posibil chiar şi imposibilul rămâne blocat la mantinelă. Fiindcă de-acum suntem forţaţi doar la trasee interne. Fiindcă nu mai putem călări cu tupeu gloabele mincinoase ale marilor proiecte. Fiindcă s-a spus stop mercato tocmai pe piaţa spre care, în poveşti de gura sobei, livram noi, la preţuri astronomice, fotbaliatorii??? care rupseseră lanţul prin campionatul intern.

Transferul lui Bogdan Stancu a reprezentat un mare succes în raport cu reclama pe care şi-o face campionatul intern. Poate fi invocată în acest caz o situaţie conjuncturală favorabilă. Dar, cu certitudine, şi reprezentarea intereselor jucătorului a fost una meseriaşă. Bogdan Stancu nu a trăit stresul pasagerului pus în situaţia să frece peronul în aşteptarea unui tren care nu va veni niciodată. Băiatul şi-a văzut în linişte de treaba lui şi a aflat că poate opta pentru schimbare doar atunci când impresarul său bătuse palma cu responsabilii de la Galatasaray. Pentru că acesta-i modelul. Model rămas din păcate unicat şi necitit corect de proştii foarte proşti. În rest, de doi lei seminţe şi-un praz verde.

Săracul Torje, spre deosebire de Bogdan Stancu, a fost ţinut cu apa în gură toată iarna. Promisiunile unor volte de mare altitudine în cariera sa au fost vehiculate în presă cu nespusă hărnicie. Ultima regie pusă în scenă de lipitorile fără har negustoresc viza transferul jucătorului în Germania. S-a spus că nemţii de la Hamburg ar fi fost dispuşi să ofere pentru achiziţionarea dinamovistului vreo 5 milioane de euro. Sumă plătibilă în rate, în vreo doi ani buni şi ceva mai încolo. Praştia lui Cristea Opria a executat însă tir răzl