În pofida presiunilor puse de Franța și Germania, Füzes Oszkár, ambasadorul Ungariei la București, este sigur că în luna martie România va adera la spațiul Schenghen.
Capital: Atât România, cât și Ungaria au fost afectate puternic de criză. Ce a schimbat acest lucru în relațiile comerciale dintre cele două țări?
Füzes Oszkár: În pofida crizei, schimburile comerciale au fost la același nivel ca în urmă cu doi ani, lucru pe care-l consider o realizare. Din acest punct de vedere, Ungaria este cel de-al șaptelea mare partener al României.
Capital: Din ce în ce mai mulți maghiari din Transilvania aplică pentru obținerea cetățeniei maghiare. Vom vedea o intensificare a numărului de cereri?
Füzes Oszkár: Dacă aceștia cer cetățenie, vorbesc maghiara și au rădăcini ungurești, vor primi cetățenie. Nu este o acțiune de masă, ci una individuală. În România, sunt 1,5 milioane de etnici maghiari, iar până acum numărul celor care au solicitat cetățenia este de ordinul miilor.
Capital: În prezent, Ungaria deține președenția Uniunii Europene. Este în avantajul României acest lucru?
Füzes Oszkár: Considerăm că este anul în care politica ungară și cea poloneză vor fi conectate nu numai între ele, ci și cu România. Un țel foarte important al Ungariei este aderarea României la spațiul Schengen. Ungaria va face tot ce-i posibil ca pe durata președenției România să adere la Schengen. Un alt proiect major este strategia Dunării. L-am sprijinit și vrem ca și conceptul să fie finalizat până în iunie. De asemenea, noul buget al UE este un alt lucru important, iar România cooperează în acest sens cu Ungaria. Interesele noastre coincid și încercăm să colaborăm pe durata formării bugetului UE, mai ales pe politicile agricole comune. Încercăm să plecăm de pe o poziție cât mai bună pe acest segment.
Capital: Ați pomenit de Schengen. Amb