Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A început procesul lui Marian Mihalache, acuzat de omor în Irlanda

Publicat in Jurnalul, miercuri 2 februarie 2011 ·

180 de salarii compensatorii

Fost avocat, fost director al unei firme desprinse din Combinatul Siderurgic din Hunedoara şi apoi director coordonator adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Hunedoara, fost vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a Partidului Democrat Liberal Hunedoara, Marian Mihalache, s-a făcut cunoscut prin decizia de a-şi acorda singur, pe vremea când deţinea funcţia de director al ECO SID, 180 de salarii compensatorii, în cazul în care i s-ar fi desfăcut contractul individual de muncă.

"Divorţase în vara anului 2009 de a doua soţie, care este medic pediatru, însă continuă să locuiască împreună cu ea şi cu fiul cel mic care e elev la cel mai bun colegiu din Deva şi olimpic la matematică. Mai are o fată din prima căsnicie. Cu Loredana era de mai mulţi ani. De fapt, ea a fost principalul motiv pentru care a divorţat. Divorţul a fost pronunţat de comun acord, însă după el nu mai era aşa de entuziasmat de despărţire, mai ales că Loredana refuza să se întoarcă din străinătate. Probabil aşa s-a ajuns aici", a declarat, imediat după arestarea fostului vicepreşedinte al PDL Hunedoara, unul dintre apropiaţii lui Marian Mihalache.

Dacă în viaţa personală era un om discret, în viaţa publică a încercat din răsputeri să iasă în faţă. Fost angajat al Ocolului Silvic Hunedoara, Marian Mihalache a intrat în viaţa politică în PD, în urmă cu zece ani la scurt timp după ce a absolvit Facultatea de Drept din Sibiu. Ani în şir a fost avocat, iar surse din PDL spun că la sfârşitul anului 2004 a ieşit pe locul întâi în urma votului pentru desemnarea unui prefect al judeţului şi că a fost nevoie de falsificarea rezultatelor pentru ca Marian Mihalache să nu fie nominalizat drept reprezentant al Guvernului în teritoriu, funcţie pe care a ocupat-o mai apoi Cristian Marius Vladu.

În schimb, din 2005 M

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Pericol în curtea unui cămin cu 72 de bătrâni din judeţul Constanţa – Elicea unei eoliene funcţionează necotrolat din cauza vântului / Vârstnicii, relocaţi / Casele pe o rază de 250 de metri, evacuate / Trei rezervoare cu GPL, în apropiere - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Elicea unei eoliene din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, funcţionează necotrolat din cauza vântului. Eoliana este amplasată la zece metri de un cămin cu 72 de vârstnici, iar în apropierea sunt trei rezervoare cu GPL. Vârstnicii au fost re

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 13 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 11 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 8 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 10 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 11 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 12 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

VIDEO Marele Duce de Luxemburg a anunţat data abdicării sale în discursul de Crăciun

HotNews acum 8 ore
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat transferul de putere către fiul său cel mare, a dezvăluit data reală a predării ştafetei în timpul discursului său de Crăciun,

Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare

Mediafax acum 10 ore
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare după ce i s-a spus că nu se califică pentru eliberarea temporară de sărbători de care se vor bucura mii de deţinuţi de la Penitenciarul Tremembe. Robinho se află în închisoare în Brazilia,

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/4°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/4°
vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/4°