Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bartolomeu Anania sau a trai periculos

Publicat in HotNews, miercuri 2 februarie 2011 ·

La 1 februarie 2011, in cadrul jurnalului de la orele 7.00, crainicul postului national de radio anunta cu pietate – dar ignorant in chestiuni spirituale si teologice – trecerea in nefiinta a mitropolitului Bartolomeu Anania. I se nega, inconstient, trecerea in eternitate tocmai aceluia care, dintre prelatii ortodocsi, s-a ingrijit poate cel mai mult sa ramâna intr-o vesnicie demna de respect. Travaliul extenuant de traducere a Bibliei si publicarea memoriilor sunt doar doua aspecte care imi vin acum in minte.

Despre morti numai de bine! si Despre morti numai adevarul! – sunt cele doua perspective fundamentale aflate in opozitie, care au fost rostite sau gândite ori de câte ori, in ultimii ani cel putin, a decedat un personaj suficient de insemnat si de controversat in acelasi timp. Numai ca – la acest moment – despre Bartolomeu Valeriu Anania nu se prea poate spune intregul „adevar“. Nici perspectiva celor care il preamaresc, nici cea a detractorilor nu poate fi impartasita. Nici documentele cele mai relevante pastrate la Arhiva Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, nici cele de la Departamentul Cultelor sau SIE nu ni s-au pastrat ori nu ni s-au aratat. Pâna acum nici istoricii Miscarii Legionare nu au reusit – si din motive ce tin de accesul precar la documente – sa integreze biografia prelatului (foarte tânarul aderent la Fratiile de Cruce) in trecutul Garzii de Fier; sursele de arhiva din timpul lui Carol al II-lea si al lui Antonescu, inclusiv cele de fond penal, au trecut ulterior – in anumite cazuri – si prin fisetele Securitatii si nu au ajuns intotdeauna in arhivele CNSAS sau in alte arhive publice. si nu se poate afirma ca inalt Prea Sfintia Sa a militat intotdeauna cu ardoare pentru transparentizarea accesului la documentele interne ale Bisericii si/sau ale altor institutii (mai putin civile). Iar in momentele in care putea lamuri anumit

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Crin Antonescu, posibilul candidat la alegerile prezidențiale

Wall-Street.ro acum 25 minute
Crin Antonescu a ajuns o variantă bună de candidat care să intre în cursa pentru Palatul Cotroceni, aspect subliniat și de alți lideri politici liberali și nu numai. Fostul lider PNL, retras deja de mai mulți ani din sfera politică este acum pe buze

Elena Lasconi „Am fost să îi transmitem lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat ieri şi că trebuie să-şi dea demisia“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat sâmbătă şi că trebuie să-şi dea demisia. "Nu cred că putem să mai vorbim despre democraţie din data de

Zelenski insistă pentru primirea Ucrainei în NATO: Aderarea la alianță este „realizabilă”, spune el

HotNews acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminica aceasta că aderarea Kievului la NATO este „realizabilă”, dar că Ucraina va trebui să lupte pentru a convinge aliaţii să facă acest lucru posibil, informează Reuters. Ucraina a cerut în mo

Doliu în lumea artei: Pictorul Sorin Dumitrescu a murit la 78 de ani

HotNews acum o ora
Pictorul Sorin Dumitrescu, fondator al Fundaţiei Anastasia, a încetat din viață la vârsta de 78 de ani, informează duminică Agerpres. „O veste tristă în ajunul Crăciunului: azi dimineaţă ne-a părăsit un artist unic, un intelectual neconvenţional şi

Giorgia Meloni: Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare

News.ro acum o ora
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică prim-ministrul italian Giorgia

Ciolacu: În acest moment avem o coaliţie majoritară în Parlamentul României

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că partidele proeuropene au reuşit să formeze o coaliţie în Parlament. În acest moment avem o coaliţie majoritară în Parlamentul României, a spus Ciolacu după negocierile cu PNL, UDMR şi Grupul Minorităţi

Klaus Iohannis nu a dat mâna cu delegația USR la consultările de la Cotroceni pentru desemnarea premierului

Libertatea acum 4 ore
Președintele Klaus Iohannis a făcut o primire rece delegației USR care a venit la Palatul Cotroceni pentru consultările privind formarea Guvernului.

Patru morţi într-un accident de elicopter la un spital din Turcia

News.ro acum 4 ore
Patru persoane au murit duminică, într-un accident aerian în sud-vestul Turciei, când un elicopter de ambulanţă a intrat în coliziune cu o clădire a unui spital şi s-a prăbuşit la sol, transmite Reuters. Elicopterul decolase de la Spitalul de Formar

35 de ani de la Revoluție: Ce transmite Ursula von der Leyen românilor

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a transmis pe reţeaua X un mesaj cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la revoluţia română și de la căderea comunismului din țara noastră. "În urmă cu 35 de ani, românii s-au ridicat pentru drep

Petrolul-Unirea Slobozia, 2-1, în Superligă

Mediafax acum 3 ore
Scorul a fost deschis de Petrolul, în minutul 17, prin Ricardinho. Oaspeţii au egalat în minutul 32, prin Dinu, iar în a doua repriză, în minutul 68, Grovaz a adus avantajul ploieştenilor. Superliga continuă duminică de la ora 15.00 cu partida CFR C

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

6°/9°
mie.

4°/7°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/4°
lun.

0°/4°
mar.

4°/9°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

5°/10°
mar.

10°/11°
mie.

7°/9°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

0°/4°
mie.

1°/5°
Timisoara
acum

dum.

-1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/4°
mie.

2°/7°