Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE a adoptat comunicarea privind energiile regenerabile

Publicat in rfi, miercuri 2 februarie 2011 ·

Documentul prezintă o actualizare a situaţiei privind modul în care este promovată utilizarea energiei regenerabile în Uniunea Europeană.

„Cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene îşi vor depăşi obiectivele de producere de energie electrică din surse regenerabile până în 2020 şi chiar le vor depăşi”, arată documentul adoptat de Comisia Europeană.

De altfel, recent, un raport al European Wind Energy Association arată că, potrivit planurilor de acţiune, „Uniunea Europeană va produce 20,7 % energie regenerabilă, până în 2020”.

Se estimează că energia eoliană va genera 14 % din cererea totală de electricitate europeană în 2020, faţă de numai 4,2 % în 2009.

„Pentru atingerea acestui obiectiv este însă nevoie de continuarea cooperării între statele membre şi o mai bună integrare a energiei regenerabile în piaţa unică europeană. Estimările indică faptul că astfel de măsuri ar putea conduce la economii de 10 miliarde de euro, în fiecare an”, spune comisarul european pentru energie, Günther Oettinger. Documentul specifică faptul că energiile regenerabile cum sunt cea eoliană, solară, hidro-electrică, geotermală, biomasă şi energia valurilor, reprezintă alternative esenţiale la combustibilii fosili.

În plus, creşterea utilizării energiilor regenerabile stimulează ocuparea forţei de muncă în Europa, crearea de noi tehnologii şi îmbunătăţirea balanţei comerciale.

Studiul realizat de European Wind Energy Association estimează că primele trei ţări situate în fruntea listei în 2020 vor fi: Suedia, Letonia şi Finlanda. Franţa prevede la rândul ei o cotă de 23 % din energiile regenerabile, ca sursă de producere a energiei electrice. Magazin European cu Andreea Pietroşel

Documentul prezintă o actualizare a situaţiei privind modul în care este promovată utilizarea energiei regenerabile în Uniunea Europeană.

„Cele 27 de ţări me

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 3 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 3 ore
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°