Era în 1977. După acel martie cumplit. Ţara era distrusă la propriu şi la figurat. Şi era doar începutul nenorocirilor. Venea peste noi Epoca de Aur. Rahatul devenea atoatecuprinzător. Cortina de Fier se înălţa şi mai mult, se îngroşa şi mai tare.
Şi a apărut minunea. În Bucureştiul ăla nenorocit, plin de moloz, au apărut afişele care anunţau concertul cu Procol Harum. Legenda rock-ului progresiv şi simfonic venea să cânte la Polivalentă!
Nu era vreo trupă din Ungaria (Locomotiv GT sau Omega erau oricum evenimente uriaşe), sau de prin alte părţi mai exotice ale lumii, cum avea să fie Eela Craig din Austria, vreo trei ani mai târziu. Acum era vorba de o formaţie britanică. De la mama lor, din ţara rock-ului. Doar Boomtown Rats avea să concureze cu vârful Procol Harum. Dar despre asta, în alt episod.
Îmi pare rău că nu îmi mai aduc aminte cât a costat biletul. În orice caz, nu ştiu să fi avut vreun scandal acasă, când le-am cerut alor mei bani pentru bilet.
În seara concertului, ţin minte însă bine minte cum se agita echipa tehnică – scenă, sonorizare, lumini. Plete până la brâu, tricouri cu Eagles. O fi fost echipa celor cu Hotel California, sau o coincidenţă? Nu am reuşit să întreb pe niciunul ce hram poartă. Dacă cineva dintre voi a fost acolo şi a aflat, să scrie aici!
Oamenii de la tehnic se agitau să facă sunetul bine. Într-o sală cu ecou înfiorător de cantină studenţească, ei se chinuiau să inventeze un mod de aranjare a boxelor prin care să se audă omeneşte. În final, au reuşit strălucit.
Poveste de dragoste între un Procol şi o româncă
Procol Harum se aflau atunci într-un turneu mondial de promovare a albumului “Something Magic”. Într-adevăr, a fost ceva magic că au ajuns şi în România.
Despre concertul de la Polivalentă îşi aminteşte clapetistul Peter Solley, ai cărui bunici erau români. Solley a venit la Pro
