Egiptenii sunt oameni de cuvânt. Au promis că vin un milion - au venit două. (Şi n-au dansat Pinguinul). Cei care au interesul să islamizeze revolta trebuie să remarce că oamenii nu cântă în stradă "Allahu Akbar!" (Allah e Mare), ci "Bilady, bilady, bilady!" (Patria mea), Imnul Naţional. Un… "Deşteaptă-te, egiptene", cu versuri minunate, scrise de poetul Younis Al-Qadi: "Misr Anti Aghla Durra/ Fawqa Gabeen Ad-dahr Ghurra" (Egipt, cea mai preţioasă bijuterie, strălucind pe fruntea eternităţii).

În ultimul său discurs (răspuns la ultimatumul care expiră vineri), Hosni Moubarak nu le-a promis mai nimic manifestanţilor. Alegerile erau oricum programate pentru luna septembrie. Faptul că nu va mai candida era ştiut. După cum era cunoscută şi dorinţa de a-l înscăuna pe fiul său Gamal, ceea ce nu se mai poate întâmpla. Preşedintele vrea pur şi simplu să câştige timp şi să-şi plaseze fidelii în structurile viitoarei Puteri, astfel încât să nu fie obligat să fugă din ţara pe care a condus-o 30 de ani (s-o părăsească precipitat, dacă sună mai bine).

Preşedintele octogenar e încă verde, deşi charisma lui a pălit vizibil. Dar e greu să ai împotriva ta nu douăzeci, ci aproape optzeci de milioane de oameni. Pregătirea lui de ofiţer în aviaţie îl ajută să nu-şi piardă cumpătul. Dar şi să nu se recunoasă încă înfrânt. Un proverb arab zice că fiecare soare trebuie să apună. După cum se agaţă de fotoliul prezidenţial, Moubarak l-a uitat.

Pe măsură ce oamenii sunt tot mai hotărâţi să nu cedeze, motorul marilor diversiuni, al manipulărilor, s-a pus în mişcare. Nu puţini şi nu lipsiţi de mijloace sunt cei care au interesul să acrediteze ideea că nu (doar) foamea şi corupţia administraţiei egiptene i-a scos pe oameni în stradă. Că ar exista în umbra manifestaţiilor un plan bine pus la punct, care va culmina cu închiderea Canalului Suez şi o declaraţie de război adresată