În piaţa Tahir, epicentrul manifestaţiilor din Egipt, nu pot încăpea mai mult de 200.000 de oameni, potrivit unei analize făcute de revista Wired care a încercat să demonteze afirmaţiile iniţiale ale postului Al Jazeera, conform cărora ar fi fost circa 2 milioane de oameni.
"Zeci de mii de oameni s-au adunat astăzi în Piaţa Tahrir din Cairo, sau poate că au fost o sută de mii. Sau poate două milioane", se afirmă la începutul articolului.
Citiţi şi:
Imagini LIVE Ministerul Apărării a cerut evacuarea "de urgenţă" a pieţei Tahrir. Un mort şi 403 răniţi
Potrivit Wired, de fiecare dată când "o mulţime" de oameni se adună într-un loc există o serie de speculaţii cu privire la numărul exact, iar cifrele coincid rareori.
Jurnaliştii de la Wired au apleat astfel la Clark McPhail, un specialist în măsurarea densităţii. Acesta a măsurat cu ajutorul Google Earth şi think-tank-ului american STRATFOR şi a constatat că la o suprafaţă de circa 35.000 mp, cât are Piaţa Tahrir şi împrejurimile, nu încap mai mult de 150.183 de oameni, dacă fiecare persoană ar ocupa doar 0,23mp. În acest context, densitatea populaţiei ar fi identică cu cea a "unui vagon de metrou umplut până la refuz”.
Potrivit revistei, în cazul în care se iau în considerare şi erorile care ar apărea din cauza măsurării greşite a suprafeţei, s-ar putea ajunge la un număr de 200.000 de manifestanţi. "Nu ne putem da seama cum ar încăpea un milion de oameni în acest loc", este de părere Clark McPhail.
Televiziunea Al Jazeera, cea mai importantă sursă de media, a anunţat iniţial că sunt două milioane de protestatari în piaţă, iar apoi că acest număr vizează întregul oraş.