În absenţa implicării agenţilor economici, soluţia ar putea să vină de la marile universităţi ieşene, model aplicat cu succes în Vest.
Citeşte şi alte interviuri la masa „Adevărul“
Şefa IŞJ Liliana Romaniuc: „Aş elimina titularizarea din învăţământul românesc" (FOTO şi VIDEO)
Adrian Ardeleanu: „Tradiţiile au devenit o sursă de câştig"
Gabriela Vasilache: „Angajatorul este cel care pune condiţiile"
Adrian Mogoş: „Avocaţii sunt vulnerabili la trafic de influenţă"
Adevărul de Seară: Ce s-a întâmplat cu şcoala de fotbal de la Iaşi?
Leonid Antohi: În ultimul cincinal, de la şcolile de fotbal de la Politehnica Iaşi, Liceul cu Program Sportiv şi Noua Generaţie a absolvit anual câte o generaţie de tineri fotbalişti. Cumulat, în această perioadă au fost pregătiţi aproape 300 de jucători. Totuşi, dintre aceştia putem nominaliza doar cinci care au făcut pasul la echipa mare a Politehnicii, respectiv Tincu, Pălimaru, Ilie, Creţu şi Herghelegiu.
Dacă la fotbal nu avem motive de mândrie, alte discipline sportive sunt reprezentate cu cinste de sportivii ieşeni. Cum explicaţi totuşi faptul că fotbalul primeşte cea mai mare parte din fondurile publice locale?
În nomenclatorul meseriilor din România, fotbalul este singurul sport trecut drept activitate lucrătoare. Restul disciplinelor sportive au doar statut de amator. Fotbalul rămâne „sportul-rege“ şi sportivii s-au obişnuit şi recunosc că fotbalul trebuie să primească ceea ce i se cuvine. Dar diferenţa de finanţare dintre acest sport şi celelalte creează o discrepanţă de-a dreptul otrăvitoare. Spre exemplu, un fotbalist mediu de la o echipă de Liga 1 câştigă chiar şi 10.000 de euro pe lună, respectiv 300 de euro pe zi. Ori atâţia bani face într-o lună un rugbist sau un handbalist sau un judoka.
Ce efecte creează această discrepanţă?
Orice sportiv, când