Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Mariana Ionele şcoleşte masori pentru export

Publicat in Adevarul, miercuri 2 februarie 2011 ·

A lucrat ca asistentă medicală la Spitalul Nr. 1 şi la Căminul de Bătrâni, iar de pe băncile şcolii ei de masaj au ieşit, în cinci ani, peste o mie de absolvenţi.

S-a născut în comuna Izvoare, într-o zonă frumoasă din sudvestul judeţului, dar studiile şi le-a făcut în capitala Olteniei. Şi-a dorit să devină profesoară de limbi străine, însă pe vremea aceea astfel de studii se făceau doar la Iaşi, distanţa mare stând în calea realizării visului ei din copilărie. La recomandările mamei sale, a decis să urmeze Şcoala Tehnică Sanitară din Craiova şi nu a regretat niciodată alegerea făcută.

A descoperit masajul lacăminul de bătrâni

Din 1970, de la absolvirea şcolii, femeia a lucrat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, dar şi câţiva ani la căminul de bătrâni de alături. După căderea regimului comunist, asistenta a deschis două cabinete medicale cu ecografie, medicină internă, ginecologie şi laborator în cartierele Rovine şi Craioviţa Nouă. Avea să închidă cele două cabinete în 1999 din cauza unor probleme familiale, pentru ca în 2005 să înceapă o altă afacere: Şcoala de Masaj Casmed.

A descoperit pasiunea pentru masaj pe când lucra la căminul de bătrâni şi vârstnicii internaţi o rugau să îi maseze. „Nu era bucurie mai mare decât masajul pentru ei. Practic, făceai minuni dacă le puneai sângele în mişcare. Erau ca şi noi. Atunci am descoperit cât de important este masajul în viaţa unui om“, povesteşte femeia. Pentru că oltenii au dat năvală să înveţe meseria de masor, olteanca şi-a extins în 2007 afacerea în Caracal, Slatina, Târgu-Jiu şi Severin. „Pe viitor urmează să deschidem o şcoală şi la Vâlcea“, susţine Mariana Ionele.

Cei care doresc să se înscrie au posibilitatea să opteze pentru două cursuri. „Avem cursul de iniţiere, care durează o lună şi jumătate şi cuprinde 60 de ore de practică şi 30 de ore de teorie, în urma căruia se învaţă noţiu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°