Sever Voinescu şi Monica Macovei au anunţat duminică lansarea unei propuneri legislative pentru modificarea Codului Penal al României.
Proiectul propune înlăturarea prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunile de omor (omor, omor calificat, omor deosebit de grav şi infracţiuni intenţionate care au avut ca urmare moartea victimei) şi înlăturarea prescripţiei executării pedepsei pentru aceleaşi infracţiuni. În acest fel, un criminal poate fi anchetat, judecat şi condamnat, indiferent cât timp s-a scurs de la săvârşirea crimei sau de la sustragerea de la executarea pedepsei. Legea actuală prevede termene de prescripţie pentru infracţiunea de omor, ceea ce înseamnă că, după expirarea perioadei de prescripţie, criminalul nu mai poate fi pedepsit.
Reporter: Există numeroase ţări cu sisteme juridice solide, unde infracţiunea de omor nu se prescrie, ca şi infracţiunile asociate. De ce la noi lucrurile stau pe dos? Avem un Cod Penal aflat în vigoare din 1968...
Monica Macovei: Da, e din 1968 şi a tot fost modificat. Avem şi un nou Cod, care va intra în vigoare la sfârşitul anului 2011 şi, din păcate, nici acolo nu se elimină prescripţia. Acum cred că este important că facem acest lucru. În Germania, în Austria, în Finlanda, în Suedia, în Danemarca sau în Marea Britanie, ca şi în SUA, Canada, Japonia, ţări democratice, nu există prescripţie pentru infracţiunea de omor. Dacă ai luat viaţa cuiva, oricând te prinde, trebuie să se poată să fii pedepsit.
R.: Cum e posibil ca termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru un omor deosebit de grav (15 ani) să fie mai scurt decât pedeapsa maximă prevăzută de lege, de 25 de ani?
M.M.: Nu există o legătură directă între termenul de prescripţie şi pedeapsă nici în legislaţiile altor ţări, dar o corelare trebuie să existe. Cu cât pedeapsa prevăzută de lege este mai mare, cu