Aceştia au dat cu „subsemnatul“ la preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, pentru renegocieri. Directorii de la CJP Maramureş au fost chemaţi în biroul preşedintelui Doina Pârcălabu de la Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) pentru clarificarea situaţiei, dar şi pentru o renegociere a poziţiilor.
Directorii de la CJP Maramureş au fost chemaţi în biroul preşedintelui Doina Pârcălabu de la Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) pentru clarificarea situaţiei, dar şi pentru o renegociere a poziţiilor.
Directorul executiv Lucica Pop, directorul economic Dana Achim, directorul adjunct Gavril Gherhard şi fostul director executiv Vasile Ghişe, s-au prezentat, luni, în faţa preşedintelui Doina Pârcălabu de la Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), pentru a-şi renegocia poziţiile. Surse din cadrul CJP Maramureş au confirmat faptul că iniţiativa i-a aparţinut lui Vasile Ghişe, nemulţumit să fie un simplu angajat.
„Situaţia pentru mine e naşpa“
„Ecuaţia“ propusă de acesta a fost, potrivit Lucica Pop - director economic, Vasile Ghişe - director executiv, Gavril Gherhard - director adjunct şi Dana Achim – şeful serviciului financiar. „Situaţia pentru mine e naşpa. Eu sunt pe o anumită funcţie care din luna iunie sau iulie trebuie să fie ocupată de o colegă de a mea“, a declarat Vasile Ghişe. Acesta a refuzat să facă alte comentarii referitoare la renegocierea funcţiilor de conducere. Vasile Ghişe a fost director executiv din luna mai 2009 până în15 decembrie 2010, când a fost destituit, existând în acest sens şi o hotărâre a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Doina Pârcălabu a hotărât ca propunerea lui Ghişe să fie pusă în aplicare. Asfel, funcţia de director executiv i-a revenit lui Vasile Ghişe, cea de director economic Lucicăi Pop, iar cea de director adjunct lui Gavril Gherhard. „Presiunile au fost foarte mari