Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI a cerut Guvernului să scoată la vânzare o parte din acţiunile deţinute la Tarom

Publicat in Antena 3, miercuri 2 februarie 2011 ·

Reprezentanţii FMI au solicitat Guvernului României să includă pe lista societăţilor pentru care vor fi scoase la vânzare pachete minoritare de acţiuni şi compania Tarom. Această obligaţie va face parte din viitorul acord încheiat cu instituţia financiară, informează Mediafax.

Premierul Emil Boc s-a întâlnit, miercuri seara, la Palatul Victoria, cu membrii misiunii Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, aflaţi la Bucureşti.

"A fost o discuţie legată şi de viitorul acord, existând solicitarea ca acesta să prevadă vânzarea de acţiuni minoritare la mai multe companii importante, inclusiv Tarom. Nu s-a stabilit ceva concret despre suma de finanţare a viitorului acord", au declarat sursele prezente la întâlnire.

Potrivit sursei citate, FMI va insista în negocierea noului acord pentru privatizarea, reorganizarea sau lichidarea marilor companii de stat, apreciind că prin vânzarea unor societăţi viabile statul va reuşi să finanţeze la costuri mai reduse deficitul bugetar.

Directorul general al Franklin Templeton şi managerul de portofoliu al Fondului Proprietatea, Grzegorz Konieczny, estimează că Guvernul ar putea obţine, în următorii doi ani, aproape 1,5 miliarde de euro din vânzarea de acţiuni ale unor companii de stat.

FMI şi Guvernul monitorizează, în cadrul acordului actual, evoluţiile financiare pentru zece companii de stat, respectiv Compania Naţională a Huilei, Termoelectrica, CFR SA, CFR Călători, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Metrorex, CFR Marfă, Electrificare CFR, Compania Electrocentrale Bucureşti şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare.

Reprezentanţii FMI au solicitat Guvernului României să includă pe lista societăţilor pentru care vor fi scoase la vânzare pachete minoritare de acţiuni şi compania Taro

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie

News.ro acum 36 minute
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie. ”Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, unde un avion de mici

Ministerul Transporturilor: România nu pierde niciun euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă / Proiectele rămase în PNRR vor fi finanţate integral din fonduri europene, fără a mai necesita cofinanţare din bugetul de stat

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România nu pierde niciun euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) destinat sectorului transporturilor după ce, în urma discuţiilor tehnice purtate cu reprezentanţii Comisiei Europen

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum o ora
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

Dragoş Pîslaru: Proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026

Adevarul acum o ora
Proiecte de circa 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, din perspectiva analizelor tehnice, a declarat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Dragoş Pîslaru.

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 47 minute
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 4 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 5 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

FT: Donald Trump l-ar fi întrebat pe Volodimir Zelenski dacă Ucraina ar putea ATACA Moscova și Sankt Petersburg

Gandul acum o ora
Președintele SUA Donald Trump ar fi încurajat în privat Ucraina să intensifice loviturile adânc în interiorul teritoriului Rusiei, întrebându-l chiar pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski dacă ar putea ataca Moscova dacă SUA ar furniza arme c

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°