* ADEVĂRUL
* Corupţii noştri sunt mai buni. Azi: PDL
Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a votat împotriva cererii DNA de arestare a deputatului Dan Păsat. Şeful Comisiei, Daniel Buda (PDL), a anulat abţinerile ca să salveze onoarea partidului. În favoarea cererii DNA de arestare preventivă au votat 10 deputaţi, din 22 prezenţi, opt au fost împotrivă, iar patru s-au abţinut. Cele patru abţineri au fost însă declarate nule. Potrivit unor surse din comisie, în favoarea arestării au votat opt parlamentari ai Coaliţiei şi doi liberali, PSD a votat împotriva arestării, în timp ce patru deputaţi din Coaliţie s‑au abţinut. Totuşi, după ce abţinerile au fost considerate voturi nule, comisia a trimis plenului, care ia decizia finală, recomandarea de aprobare a arestării. Liderul grupului PDL din Cameră, Mircea Toader, a venit personal la şedinţă, flancat de 12 deputaţi ai Coaliţiei.
* Opoziţia, şantajată cu scaunul lui Mircea Geoană
Senatorii PSD şi PNL au cedat majoritatea deţinută în Biroul Permanent, după ce Puterea a contestat grupul PSD pe motiv că structura acestuia s-a schimbat prin plecarea PC la liberali. PDL şi UNPR au readus în prim-plan la negocieri posibilitatea revocării lui Mircea Geoană, propus la şefia Senatului de grupul PSD-PC, dizolvat pe hârtie. Social-democraţii şi liberalii au fost nevoiţi să accepte ca partidele arcului guvernamental să aibă şapte reprezentanţi în Biroul Permanent al Senatului, în timp ce Opoziţiei i-au revenit doar şase locuri, pornind de la ideea că majoritatea din plen trebuie să se reflecte şi în conducerea acestei Camere.
* Stoparea procesului de imbatranire este aproape de realitate. Dar este si etica?
Oamenii de ştiinţă se apropie încet-încet de dezlegarea secretelor îmbătrânirii, iar în curând ar putea apărea tratamente pentru încetinirea sau chiar inversarea acestui proces. Dar rămâne înt