Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul investitorilor în proiectele eoliene din România

Publicat in Adevarul, joi 3 februarie 2011 ·

Cehii de la CEZ, portughezii de la EDP Renovaveis şi italienii de la Enel sunt primii în topul „Forbes România“ al celor mai mari investitori din sectorul eolian românesc. Investitorii şi-au planificat proiecte eoliene cu o capacitate totală de 4.013 MW în următorii trei ani, care vor necesita investiţii de circa şapte miliarde de euro.

Nu mai este niciun secret că domeniul de investiţii al momentului este cel al producţiei de energie eoliană. Trei sferturi dintre investitorii străini care se interesează de oportunităţi în România ţintesc sectorul energetic, în special producţia de electricitate din vânt. Potrivit unui studiu al Erste Group, România are cel mai mare potenţial eolian din sud-estul Europei şi al doilea de pe întregul continent. Citiţi şi Energia regenerabilă atrage străinii în România. Piaţa este la început

Pentru producătorul danez de turbine eoliene Vestas, lider mondial în domeniu, potenţialul înseamnă 14.000 de MW în trei-cinci ani, cu posibilitatea creşterii cu încă 4.000 de MW până în 2020. Ultimele date ale Transelectrica arată că investitorii au depus proiecte pentru racordul la reţeaua naţională a unor turbine cu o capacitate cumulată de 31.000 de MW. Cifra este uriaşă, având în vedere că la finele anului 2009 în România erau doar câteva turbine de 14 MW în total, iar anul trecut capacitatea instalată a crescut la 454 de MW. Mai citiţi Gigantul Vestas îşi înfige eolienele în România.

Potrivit datelor furnizate pentru „Forbes România" de Asociaţia Română pentru Energie Eoliană, până în 2013 vor fi instalate în total turbine eoliene de 4.013 MW. Asociaţia menţionează că realizarea acestor proiecte, care au deja contracte de racord la reţea, depinde de aplicarea noii legi a energiei regenerabile şi de contextul macroeconomic.

Proiectul CEZ - în pericol

Cine sunt granzii care vin să înfigă eoliene în solul mioritic

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în Vinerea Mare. Ce magnitudine a avut

Libertatea acum 5 ore
Un cutremur de magnitudine 4,1 a zguduit județul Vrancea vineri seară, conform raportului INCDFP. Seismul s-a produs la ora 18.43:16, la o adâncime de 80 km în zona seismică Vrancea.

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 8 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Dorinel Munteanu, după remiza cu UTA: „De aia sunt puțin supărat”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
, antrenorul celor de la , a reacționat după remiza elevilor săi cu Arad, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum 6 ore
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Cu ce sancțiune s-a ales o doctoriţă din Elveţia pentru că şi-a făcut copiii să lipsească o zi de la şcoală. „M-am simţit ca o mare criminală”

HotNews acum 5 ore
După un divorţ şi pentru a-şi reîncărca bateriile, o anestezistă din Elveţia a decis ca cei patru copii ai ei să lipsească o zi de la cursuri, în ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de vară, şi să plece cu ei cu o zi mai devreme în concediu. Este

Superliga: Oţelul Galaţi – Unirea Slobozia, scor 2-0. Gazdele au ratat un penalti / Gălăţenii sunt pe primul loc în clasamentul play-out-ului

News.ro acum 9 ore
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Unirea Slobozia, într-un meci din etapa a cincea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost înscrise de Antoche ’43 (autogol) şi Maciel ’51. În minutul 35, gazdele

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 9 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025

Libertatea acum 13 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 19 și 21 aprilie, la începutul

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum 7 ore
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Vremea

București
acum

sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
mar.

15°/25°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/24°
lun.

13°/25°
mar.

15°/26°
Constanta
acum

sâm.

8°/13°
dum.

11°/17°
lun.

12°/17°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
mar.

13°/24°
Timisoara
acum

sâm.

9°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°