Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muzică, măşti şi costume colorate la "Carnavalul de la Palat"

Publicat in Adevarul, joi 3 februarie 2011 ·

În ciuda vacanţei intersemestriale, sala Centrului Cultural „Ion Vinea” a devenit neîncăpătoare pentru cursanţii diferitelor cercuri din cadrul Palatului Copiilor Giurgiu. Însoţiţi de părinţi şi profesori, cei mai mulţi dintre ei au fost parte integrantă în spectacol, urcând pe scenă pentru a cânta, dansa, recita sau a-şi promova costumul.

De la prinţese la monştri şi de la personaje precum Sherlock Holmes, Rapunzel sau Vrăjitoarea cea Rea, copiii au defilat pe scenă şi au primit diplome de participare. Ediţia din acest an a „Carnavalului la Palat” a debutat astăzi în jurul orei 10.00 în sala Centrului Cultural „Ion Vinea”. Conform directoarei Rodica Văduva, la eveniment au participat elevi de la toate cercurile din cadrul „Palatului”.

Sub coordonarea profesoarei Daniela Cosac, cea care îi iniţiază în arta formelor şi a culorilor pe prichindeii cercului de design, elevii de la Palatul Copiilor au realizat peste 60 de măşti care au fost expuse la etajul I al Cercului Cultural „Ion Vinea”. Măşti de prinţi şi prinţese, vrăjitoare, animale si monştri, eroi de benzi desenate şi insecte, toate acestea au fost aliniate frumos pe panouri şi admirate de cei care astăzi au păşit în instituţia de cultură.

Theodor Niculae, puştiul de 10 ani care s-a costumat astăzi într-un schelet terifiant, a realizat şi una dintre măştile expuse pe unul dintre panourile de pe holul Centrului Cultural. Tânărul a pictat singur o mască de tigru pe care a decupat-o şi lipit-o pe o bucată de hârtie. „M-am inspirat din mitologia şi horoscopul chinezesc. Liniile curbe portocalii şi negre reprezintă trecerea de la anul tigrului la cel al iepurelui alb. Tigrul cel fioros a fost ajuns din urmă de iepuraş şi îmblânzit” a declarat Theo, care a primit o diplomă de participare alături de ceilalţi colegi de la Palatul Copiilor.

Au promovat un stil de viaţă sănătos

Cercul de ec

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 3 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 6 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 2 ore
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Vremea

București
acum

31°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°