Puţini dintre românii care, în ultimele trei decenii, şi-au „tras“ pe video propria nuntă ştiu că unul dintre primii lor concetăţeni de viţă plebee, care a avut ocazia de a-i fi filmată cununia, a fost Corneliu Zelea Codreanu, acum peste 80 de ani (cînd el s-a căsătorit cu aleasa lui, Elena Ilinoiu). La fel, puţin se vorbeşte despre ce eforturi a făcut Carol al II-lea pentru a pune mîna pe acest film – şi pentru a-l distruge, în ideea de a mai şubrezi cultul Căpitanului, ce se dezvolta dezinvolt atît înainte, cît şi după moartea acestuia. În fine, puţini ştiu că unele dintre secvenţele alb-negru pe care le mai vedem prin documentarele despre perioada interbelică (imagini în care apar nişte care trase de boi, mergînd de la stînga spre dreapta ecranului) s-ar putea totuşi să provină din acel film, de la acea nuntă – animată, într-adevăr, de cîteva mii de oameni şi de cîteva sute de care cu boii aferenţi.

Ce vreau să spun este că, în România prezentului, în genere, se dezbat puţine lucruri despre legionari & legiune – acesta fiind un subiect pentru presupuşi „iniţiaţi“, subiect ce îmbină în mintea unora ceva mister şi ceva romantism politic, ceva sacrificiu, ceva anticomunism, ceva antisemitism şi multă iubire de ţară. Mort de tînăr (şi de mîna statului, cum s-ar spune) şi avînd chipul imortalizat într-o gravură vizibilă şi azi pe tricourile negre ale unor ultraşi ideologici, C.Z. Codreanu păstrează şi el acelaşi nimb de mister romantic. Şi-a iubit el ţara? E adevărat. A fost el un politician corupt? Nicidecum. Era el un mediocru vorbitor, gînditor sau scriitor politic, animat de o idee subţire şi fixă? Şi asta e adevărat. A omorît el un om, cu mînuţa lui? Cam da. Avea el ceva în comun cu democraţia parlamentară? Mai nimic. Pe scurt, CZC a fost unul dintre primii politicieni antisistem din România. Dacă n-ar fi murit atunci, în toamna lui ’38, Codreanu ar fi