UPDATE ora 15,20-Printre poliţiştii de frontieră vizaţi în ancheta privind corupţia şi contrabanda cu ţigări se află şi comisarul-şef Aurel Anea, de la IJPF Suceava, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Aurel Anea a fost ridicat în urma percheziţiilor desfăşurate la Punctul de Trecere a Frontierei Siret şi la domiciile celor vizaţi.
Până la jumătatea lunii decembrie 2010, Anea a fost şef la Vama Siret, când în locul lui a fost delegat pentru 60 de zile comisarul-şef Mădălin Ionescu, de la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, măsura fiind luată “pentru eficientizarea activităţilor desfăşurate în PTF Siret”, potrivit presei locale.
Aurel Anea urma să activeze în cadrul biroului Supravegherea şi Controlul Trecerii Frontierei din Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava.
La ora transmiterii acestei ştiri, atât în curtea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava, cât şi în vecinătatea acestuia se află zeci de maşini de intervenţie ale Jandarmeriei, Direcţiei Generale Anticorupţie şi Poliţiei, cu care au fost aduşi o parte din vameşii şi poliţiştii de frontieră ridicaţi în urma descinderilor din Siret, Suceava şi Rădăuţi în cazul presupusului trafic cu ţigări.
Alte autospeciale ale trupelor de intervenţie sunt parcate în curtea unde se află sediul Uniunii Democrate a Ucrainenilor din România.
Acţiunea de amploare în această dimineaţă în Vama Siret din Suceava. 77 de poliţişti de frontieră şi vameşi au fost reţinuţi de procurori pentru audieri. Adică aproape toţi lucrătorii din punctul de trecere a frontierei. Peste zece dube de mascaţi şi jandarmi au descins în punctul de trecere a frontierei.
Ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie şi procurori anticorupţie fac, în paralel, percheziţii atât la sediul vămii, cât şi la domiciliile poliţişti