Organizaţiile din Alianţa Civică a Romilor protestează faţă de avizarea pozitivă a propunerii legislative privind terminologia oficială utilizată pentru etnie şi solicită preşedintelui Traian Băsescu, printr-o scrisoare deschisă, să nu promulge legea dacă va fi adoptată.
Organizaţiile reunite în Alianţa Civică a Romilor din România consideră că această iniţiativă încalcă cu bună ştiinţă şi în mod flagrant tratatele internaţionale ratificate de statul român, precum şi Constituţia României, în care se prevede că "Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţilor etnice, culturale, lingvistice şi religioase" şi care garantează egalitatea în drepturi pentru toţi cetăţenii României.
"Solicităm Preşedintelui României să îşi ţină promisiunea publică făcută în data de 14 decembrie 2010 şi să nu promulge legea în cazul în care ar fi adoptată", se arată în scrisoare deschisă.
Alianţa Civică a Romilor susţine că declaraţiile prezentate în presă denotă "falsitatea, incompetenţa şi lipsa de informare" ale unora dintre senatorii ce au susţinut acordarea avizului pozitiv, făcând referire atât la senatorul Puiu Haşotti, care a afirmat că denumirea de ţigan nu este jignitoare, peiorativă şi că nu există în alte ţări din Europa vreo lege care să denumească această etnie drept romă, cât şi la senatorul Emilian Frâncu, care a susţinut că "un popor nu trebuie denumit aşa cum vrea el, ci conform unei tradiţii istorice". Organizaţia îl critică şi pe senatorul Sever Cibu, care a afirmat că "sensul peiorativ al termenului de ţigan este dat de comportamentul acestei etnii".
"Prin demersul de astăzi Comisiile menţionate şi-au adus o contribuţie serioasă la o realitate devenită permanentă: stigmatizarea romilor de către înalţi reprezentanţi ai statului român. Stigmatizare ce