Firma de consultanţă şi training în management Svasta ICG, deţinută de Iulian Svasta, Mihai Savsta şi de către grupul austriac de consultanţă ICG, a câştigat un proiect în valoare de 1,5 milioane de euro finanţat din fondurile europene pentru resurse umane. Cu o durată de trei ani, proiectul vizează instruirea a 1.100 de manageri din middle şi top managementul companiilor locale, pentru ca aceştia să se specializeze în domeniile IT&C, transfer de noi tehnologii, protecţia mediului şi controlul poluării. SVASTA ICG este o firmă de consultanţă şi training în management prezentă de peste 17 ani pe piaţa locală, care a fuzionat în luna octombrie a anului trecut cu grupul de consultanţă ICG Austria, devenind Svasta ICG România. Potrivit datelor publicate la Registrul Comerţului, Svasta ICG a avut la finele anului 2009 o cifră de afaceri de aproximativ 370.000 de euro şi un profit de 18.400 de euro. Grupul de consultanţă ICG Austria are operaţiuni în Austria, Germania, Ungaria, România şi în ţările scandinave. Până în 2013, România are la dispoziţie de la Uniunea Europeană fonduri în valoare de 4,25 miliarde de euro pentru dezvoltarea resurselor umane, însă mai bine de 80% din aceşti bani (3,5 miliarde de euro) au fost deja contractaţi.
Firma de consultanţă şi training în management Svasta ICG, deţinută de Iulian Svasta, Mihai Savsta şi de către grupul austriac de consultanţă ICG, a câştigat un proiect în valoare de 1,5 milioane de euro finanţat din fondurile europene pentru resurse umane. Cu o durată de trei ani, proiectul vizează instruirea a 1.100 de manageri din middle şi top managementul companiilor locale, pentru ca aceştia să se specializeze în domeniile IT&C, transfer de noi tehnologii, protecţia mediului şi controlul poluării. SVASTA ICG este o firmă de consultanţă şi training în management prezentă de peste 17 ani pe piaţa locală, care a fuzionat în lun