Şase exoplanete de talie medie, ce gravitează în jurul unei stele de mărimea Soarelui, au fost descoperite de cercetătorii de la NASA, care consideră că aceasta este cea mai remarcabilă descoperire din ultimii 15 ani reuşită de programul de căutare a exoplanetelor, relatează AFP, potrivit Mediafax.
"Aceasta este cea mai importantă descoperire din domeniul exoplanetelor (planete din afara sistemului nostru solar, n.r.) după observarea planetei 51 Pegasi b, prima exoplanetă detectată în anul 1995", a explicat astronomul Jack Lissauer, cu ocazia unei conferinţe de presă organizate de revista ştiinţifică britanică Nature.
Acest nou sistem planetar "neaşteptat", în opinia astronomilor, a fost descoperit de satelitul Kepler în jurul unei stele ce a primit numele de Kepler-11, situată la o distanţă de 2.000 de ani lumină de Terra.
Lansat de NASA în 2009, telescopul spaţial Kepler are misiunea de a detecta acele planete ce sunt asemănătoare Terrei şi care ar putea să susţină viaţa, observând peste 100.000 de stele de mărimea Soarelui.
Cinci dintre planetele recent descoperite sunt foarte apropiate de steaua lor şi parcurg o orbită completă într-un interval cuprins între 10 şi 47 de zile. Foarte fierbinţi, aceste planete nu pot oferi condiţii propice pentru întreţinerea formelor de viaţă.
Aceste cinci exoplanete sunt grupate într-o regiune care, prin comparaţie cu sistemul nostru solar, ar putea fi inclusă în interiorul orbitei planetei Mercur. Cea de-a şasea planetă, situată la o distanţă mai mare, efectuează o rotaţie completă în jurul stelei ei în 118 zile.
Foarte compact, acest sistem planetar seamănă cu un disc "mult mai plat decât sistemul nostru solar", a declarat Jack Lissauer, confirmând teoria potrivit căreia planetele s-au format în interiorul discurilor de gaz şi praf care orbitează în jurul unei stele.
Astronomii americani