Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezultate promiţătoare la debut de sezon pentru atleţi

Publicat in Bihoreanul, joi 3 februarie 2011 ·

Alteţii orădeni legitimaţi la cluburile CS Universitatea - CS Municipal şi LPS Bihorul - CSU, pregătiţi de antrenorii Mariana şi Virgil Preda, au obţinut rezultate dătătoare de speranţe, la prima etapă a Grand Prix-ului de sală, concurs rezervat seniorilor, tineretului şi juniorilor mari şi desfăşurat la Bucureşti sâmbăta şi duminica trecută.

Lenard Norbert a izbutit să se impună în cadrul concursului de triplusalt seniori, după o săritură care a măsurat 14,54 m. De asemenea, tot la triplusalt, dar la fete, Laura Bojan s-a clasat pe poziţia a IX-a, la junioare I, cu rezultatul de 11,52 m.

În cadrul consursulului de săritură în lungime seniori, Andrei Sasca a terminat al III-lea, cu un rezultat de 7,22 m. Coechipierul său, Silviu Uivărăşan, s-a clasat în finalul concursului de tineret pe locul al II-lea, după o săritură care a măsurat 7,02 m. Cu această performanţă el a ocupat şi locul al VII-lea în cadrul întrecerii rezervate seniorilor.

În concursul fetelor, Hallai Erika a încheiat întrecerea de senioare pe locul al VII-lea, după o săritură care a măsurat 5,52 m. Din păcate coechipiera sa, multipla campioană naţională Cornelia Deiac nu a reuşit să se califice în finală, după ce a avut trei sărituri depăşite.

În ceea ce o priveşte pe Ligia Grozav, aceasta îşi continuă nestingherită ascensiunea, ea reuşind să câştige concursul de sărituă în înălţime al fetelor, la categoriile de tineret şi junioare I, după ce a trecut peste ştacheta înălţată la 1,70 m.

În cadrul aceleaşi reuniuni, atletele senioare de la CS Crişul Oradea, pregătite de fosta campioană mondială Ella Kovacs, au obţinut, la rându-le, câteva rezultate promiţătoare. Astfel, Koroji Dorina a reuşit să încheie cursa de 800 m liber cu timpul de 2 minute şi 17 secunde, ocupând în final poziţia a V-a, în timp ce la doar trei secunde distanţă de acesta s-a situat coechipiera ei Rodic

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 19 minute
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 4 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Pescari morți după ce au băut din sticle găsite în mare, crezând că e alcool

Ziare.com acum 42 minute
Patru pescari din Sri Lanka au murit, iar alţi doi sunt în stare critică după ce au consumat un lichid necunoscut din sticle pe care le-au găsit în timp ce se aflau pe mare, potrivit presei locale, informează BBC. Persoanele respective se aflau într

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 2 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 7 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 5 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Naţional. Programul de oprire planificată s-a încheiat

Ziare.com acum 2 ore
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 a fost resincronizat sâmbătă după-amiază, 29 iunie, la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată. ”Nucl

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 4 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 5 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 5 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Vremea

București
acum

25°
dum.

21°/36°
lun.

21°/39°
mar.

21°/33°
mie.

20°/27°
Iasi
acum

24°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

17°/29°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/25°
mie.

17°/18°
Timisoara
acum

22°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°
mar.

17°/23°
mie.

17°/25°