Rozalia Anghel are o filosofie simplă şi eficientă atunci când vine vorba despre bucătărie: „Vreau să-i surprind pe cei care vin să mănânce la masa mea!” Fiind de origine maghiară, dar căsătorită cu un moldovean, trăind într-unul dintre cele mai frumoase sate săseşti, chiar pe „buza” judeţelor Braşov şi Mureş, la Criţ, Rozalia pregăteşte când bucate învăţate de-acasă, de la mama, când din cele deprinse de la mama-soacră, când bunătăţi culese de la bătrânii saşi rămaşi în satul în care, în urmă cu vreo două decenii, s-a întâmplat să se aşeze.
Cel mai mult mă intrigă cum s-a adaptat la bucătăria moldovenească şi, mai ales, cum poate să-şi atragă oaspeţii străini, veniţi să cutreiere Ardealul, cu bucatele Vrancei? „În primul rând, cred că bucătăria vrâncenilor e mult mai sănătoasă decât cea pe care o facem noi, ungurii. Am învăţat de la soacra mea să fac nişte sărmăluţe foarte bune şi-o ciorbă de varză, care se face foarte simplu, numai cu varză, carne, ardei şi roşii, fără alte dresături…” În familia Anghel, din Criţ, toată lumea se pricepe la gătit. Şi soţul, şi fiica, şi băieţii. Mai ales cei doi gemeni, care sunt, deopotrivă, şi vânători, şi culegători de plante medicinale – de la urzici, până la ciuboţica-cucului, soc, sunătoare, frunze de afine… O provoc să îmi compună un meniu mixt, multietnic, şi se lasă iute prinsă în joc. „La felul unu facem o ciorbă de văcuţă, moldovenească. Carne tăiată cubuleţe, fiartă, spumuită, foarte multe legume…
Se acreşte numai cu suc de roşii şi se pune foarte mult leuştean şi pătrunjel. Soacra mea acreşte cu corcoduşe verzi sau cu aguride. Felul doi să fie un gulaş sau un paprikaş unguresc. Ceapa se căleşte cu ardei roşu şi ardei verde, apoi punem un pic de paprică, după aceea: carnea, pulpele sau aripioarele de pui, un pic de apă, un pic de sos de roşii, usturoi, sare şi piper. Fierbem separate spaghete sau
