Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişorenii au condus, dar au terminat în genunchi amicalul cu Dnepr Dnepropetrovsk

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 3 februarie 2011 ·

O victorie, două înfrîngeri şi două remize este bilanţul lui Poli în amicalele de la Marbella

Bănăţenii au început tare amicalul cu Dnepr Dnepropetrovsk, iar în minutul 9 conduceau deja pe tabelă. Brazilianul Rocha, care s-a abonat la un loc de titular pentru retur, a scos un penalty în urma unei incursiuni în banda stîngă, iar machedonul Zicu a transformat cu siguranţă. De altfel, punctul forte al timişorenilor ieri a fost banda stîngă, unde Rocha şi Zicu au conlucrat foarte bine. După gol, au mai urmat alte patru ocazii mari, nefructificate însă, după care s-a rupt filmul pentru Poli. Ucrainenii au reuşit egalarea în minutul 30 cu un şut din afara careului şi au preluat imediat conducerea după o fază similară.

Rupţi în două

Oboseala şi-a spus şi mai mult cuvîntul la timişoreni în repriza secundă a meciului cu Dnepr. Elevii lui Dusan Uhrin au ajuns cu greu în faţa porţii adverse, iar în defensivă au mai capotat o dată, în minutul 67. Bănăţenii au încheiat cu un bilanţ negativ stagiul de la Marbella, doar o victorie, două înfrîngeri şi două remize, urmînd ca astăzi să revină în ţară.

"În prima repriză am jucat bine. Ne-am creat ocazii bune, pe care nu le-am fructificat din păcate. În schimb, am luat goluri foarte uşor"

"Din acest stagiu sînt mulţumit de jocurile cu Yong Boys şi Sparta, chiar dacă nu am cîştigat, precum şi de victoria cu Arka Gdynia"

Dusan Uhrin, antrenor Poli

Rezultatele lui Poli din amicale:

Poli - Bocs KSC (Ungaria II) 4-0

Poli - Young Boys Berna (Elveţia I) 0-0

Poli - Lech Poznan (Polonia I) 0-2

Poli - Arka Gdynia (Polonia I) 3-1

Poli - Sparta Praga (Cehia I) 0-0

Poli - Dnepr Dnepropetrovsk (Ucraina I) 1-3

Poli - Dnepr Dnepropetrovsk 1-3

Pentru Poli a marcat: Zicu (pen. 9)

Poli: Taborda - Helde

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Preşedintele Siriei anunţă o „încetare imediată a focului” între druzi şi beduini

Ziarul Financiar acum 42 minute
Un acord „imediat” de încetare a focului a fost anunţat sâmbătă de preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa. În urma unui acord cu Israelul, forţele de securitate siriene vor fi desfăşurate în provincia Sweida pentru a pune capăt violenţelor dintre bedui

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 34 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 39 minute
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°