Mesajul a fost trimis. Multumesc!

WikiLeaks: SUA încercau să convingă România să susţină abordarea faţă de Iran

Publicat in Romania Libera, joi 3 februarie 2011 ·

Statele Unite încercau să convingă, în 2008, aliaţi europeni, inclusiv România, să susţină o abordare comună care consta în exercitarea de presiuni asupra Chinei pentru a opri exporturile de echipamente ce puteau fi utilizate la programul iranian de înarmare, conform site-ului WikiLeaks, informează Mediafax.

Potrivit unui mesaj diplomatic din septembrie 2008, strategia SUA de blocare a programului nuclear iranian şi a celui de obţinere a instalaţiilor militare pentru arme de distrugere în masă includea presiuni asupra Chinei pentru implementarea cu stricteţe a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.

"În acest sens, abordăm state-cheie pentru a coopera în a convinge Beijingul să nu le mai permită firmelor chineze să vândă sisteme folosite în programul iranian de înarmare, sisteme care pot fi transferate de Iran teroriştilor sau insurgenţilor din Orientul Mijlociu şi Afganistan. Ambasadele SUA au sarcina de a prezenta preocupările noastre, pentru a se vedea în ce măsură aceste ţări împărtăşesc preocupările noastre, cerându-le să abordeze şi ele China pentru a expune îngrijorările noastre privind neproliferarea", preciza mesajul trimis de Departamentul de Stat ambasadelor americane din Slovacia, România, Slovenia, Spania, Cehia, Italia, Bulgaria şi Polonia.

Conform telegramei diplomatice trimise pe 16 septembrie 2008, ambasadele din Cehia, Italia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Spania erau îndemnate să ia legătura cu oficiali guvernamentali din ţările respective pentru a-i convinge să coopereze pentru a exercita presiuni asupra Chinei în scopul opririi exporturilor de sisteme care puteau fi utilizate în programul de înarmare iranian.

"Împărtăşim informaţii cu o serie de aliaţi-cheie pentru dezvoltarea unei abordări diplomatice concertate în scopul convingerii Chinei să aplice mai eficient legislaţia privind exporturi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Hamas susţine că este gata să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

News.ro acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat pentru AFP că mişcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni deţinuţi în Fâşia Gaza în cursul „primei faze” a unui acord cu Israelul, care a fost evocat încă de sâmbătă, în zi

Alegerile prezidențiale 2025 pot fi amânate, spune Ilie Bolojan: „Ar putea fi cel mai devreme în luna mai”

Libertatea acum 7 ore
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat duminică, 5 ianuarie, la Digi24, că, dacă Executivul condus de Marcel Ciolacu nu dă în câteva zile o Hotărâre de Guvern prin care să bată în cuie datele alegerilor convenite în coaliție înainte

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 5 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 2 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 2 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 7 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
joi

5°/12°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°